Este o tradiție ca, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, să participe Întâistătători ale Bisericilor Ortodoxe surori sau reprezentanți ai acestora. Prezența acestora în România arată unitatea Ortodoxiei și subliniază importanța schimburilor de experiență la cel mai înalt nivel al ierarhiei bisericești.
Anul trecut, la hramul Catedralei patriarhale s-a aflat Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. Anul acesta, la sărbătorile din Capitala României a fost prezent Preafericitul Părinte Teodor al II-lea, Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi, al doilea Întâistătător de Biserică Ortodoxă Autocefală în ordinea dipticelor, informează TRINITAS TV.
Preafericirea Sa a fost prezent și la Sibiu, la canonizarea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, și acum, la Alba Iulia, la canonizarea Sfântului Ierarh Simion Ștefan.
Patriarhul Alexandriei va reveni în orașul de reședință la începutul acestei săptămâni.





