Sărbătoare la Parohia Mavrodolu din municipiul Pitești

În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, Înalpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la biserica Parohiei Mavrodolu, ctitorită de Ioan Mavrodolu, construită între anii 1815-1818, având hramurile Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Spiridon, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre chemarea la Cina cea de Taină – Sfânta Euharistie, pe care ne-o adresează Mântuitorul nostru Iisus Hristos în fiecare duminică, și a mulțumit credincioșilor pentru solidaritatea ortodoxă de care au dat și dau dovadă în fiecare zi.

Creștinii au fost miruiți și au primit iconițe și daruri din partea parohiei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…