Biserica Reprezentanței Patriarhiei Ortodoxe Române pe lângă Instituțiile Europene de la Bruxelles și-a cinstit ocrotitorul la 6 decembrie. Evenimentele dedicate hramului au început joi seara cu oficierea Vecerniei și Sfântului Maslu de o delegație a Patriarhiei Române.
În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de ierarhi români și străini (Mitropolitul Atanasie de Achaia – reprezentantul Bisericii Ortodoxe a Greciei pe lângă Instituțiile Europene, Preasfințitul Ignatie Mureșanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei), alături de care s-au aflat și membrii delegației Patriarhiei Române, precum și Episcopul Porfirios de Neapolis, reprezentantul Bisericii Ortodoxe a Ciprului pe lângă Instituțiile Europene, după cum ne-a precizat Părintele Arhimandrit Timotei Aioanei, Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„La finalul Sfintei Liturghii am oferit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Diploma omagială Sfinții Împărați Constantin și Elena și medalia jubiliară, precum și cărți teologice și de cult Reprezentanței Patriarhiei Române pe lângă Instituțiile Europene și Parohiei românești Sfântul Ierarh Nicolae din Bruxelles”, a precizat Părintele Arhimandrit Timotei Aioanei.
Totodată au fost prezenți mai mulți Ambasadori, Europarlamentari români, generali și ofițeri – reprezentanți ai României în structurile NATO, dar și credincioși din Belgia, Olanda, Luxemburg și Franța.
Din delegația Patriarhiei Române au făcut parte: Părintele Arhimandrit Timotei Aioanei, Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor; Părintele Arhimandrit Clement Haralam, duhovnicul Mănăstirii Antim, Părintele Arhimandrit David Petrovici, starețul Mănăstirii Caraiman, Părintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, Părintele Anghel Andrei de la Reședința Patriarhală, Părintele Gheorghe Zaharia, parohul Bisericii „Sfântul Antonie” – Curtea Veche din București.
Delegația a vizitat reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române de pe lângă Instituțiile Europene de la Bruxelles, mănăstirile de la Sefton și „Acoperământul Maicii Domnului” de la Namur. De asemenea, delegația a vizitat și Parlamentul European, unde, în prezența unor europarlamentari români s-a făcut o prezentare a instituțiilor și activităților europene.
Joi, 5 decembrie 2013, a avut loc o conferință la Parohia „Sfântul Nicolae” din Bruxelles cu tema: „Arhimandritul Cleopa Ilie – mărturisitor al credinței într-un veac zbuciumat”, susținută de Părintele Arhimandrit Timotei Aioanei și de Părintele Arhimandrit Clement Haralam.





