Sărbătoare românească la Parohia Apateu – Ungaria

Duminică a V-a din Postul Mare, a Sfintei Maria Egipteanca, 21 aprilie 2013, a fost zi de sărbătoare românească pentru credincioșii Parohiei Apateu (Körösszegapáti), din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Siluan a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, împreună cu Preotul Paroh Origen Sabău, Consilierul Cultural al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și cei doi diaconi de la Catedrala Episcopală din Giula, iar răspunsurile la strană au fost date de corul „Sfântul Ioan Damaschinul”, format din tineri de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și Seminarul Teologic din Arad, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

În comuniune frățească românească cu credincioșii din Apateu și cu oaspeții lor de la Arad, s-au aflat și un grup de mai mulți credincioși veniți din Oradea, care și în alte dăți au fost prezenți, alături de frații lor de credință și neam, la biserica românească din Apateu.

În cuvântul de învățătură, tâlcuind Evanghelia zilei, Preasfințitul Părinte Siluan a vorbit despre însemnătatea fundamentală a pătimirilor Domnului Hristos pentru iertarea păcatelor oamenilor și dobândirea vieții veșnice, despre semnificațiile cererii celor doi fii ai lui Zevedeu, de a sta de o parte și de alta a Învățătorului și Stăpânului lor, când va veni Acesta întru Împărăția Sa, rugăminte care ar putea ascunde, pe de o parte, un orgoliu nepotrivit chemării acestor mari Ucenici ai Domnului, dar arată în mod sigur dragostea și râvna lor de a rămâne alături de Cel pe Care Îl iubesc, în orice împrejurare și cu orice preț, virtuți care sunt demne de a fi urmate de orice creștin și a încheiat cu evocarea modelului remarcabil de pocăință al Sfintei Maria Egipteanca, care prin harul lui Dumnezeu și ajutorul Preasfintei Fecioare Maria, a reușit să se întoarcă de la starea cea mai de jos a păcatului, la înălțimea marilor sfinți ai Bisericii. Ierarhul a scos în evidență, de asemenea, bucuria deosebită a comuniunii trăite la întâlnirea dintre această Sfântă, ce a făcut nevoințe ascetice extreme, săvârșite întru ascuns, în taina pustiei Egiptului și un alt mare nevoitor al Bisericii Ortodoxe, Sfântul Zosima, sentiment care a exprimat cel mai bine și starea sufletească a credincioșilor participanți la evenimentul duhovnicesc de la Apateu.

Astfel, se poate afirma că, în Duminică a V-a a Postului Mare, Parohia Apateu a devenit un adevărat centru de întâlnire și de comuniune frățească a românilor adunați aici din mai multe părți.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, în semn de binecuvântare, Ierarhul i-a miruit pe toți credincioșii, iar Preotul Paroh le-a împărțit, după obicei, anafură, după care a urmat și o agapă comună.

Parohia Apateu, care adăpostește în curtea ei, de aproximativ 15 ani și bustul în bronz al Marelui Poet Național Mihai Eminescu, omagiat anual la jumătatea lunii ianuarie, se află sub păstorirea înțeleaptă și dinamică a Părintelui Paroh Origen Sabău, care cu binecuvântarea și participarea ierarhului, a organizat și cu alte ocazii manifestări românești de excepție, asemenea celei evocate anterior.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…