În ziua sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, la 15 august 2012, mănăstirea de la Sânmărtinul de Câmpie din județul Mureș și-a sărbătorit hramul. Slujba a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Un așezământ monahal în aceste locuri se pare că ar fi fost înființat încă din cele mai vechi timpuri, spre sfârșitul secolului al XIII-lea sau la începutul secolului al XIV-lea. În prima jumătate a secolului al XV-lea, mânăstirea era sprijinită de cinci cneji români, care, pentru ocrotirea și apărarea ei, au fost persecutați de stăpânirea de atunci. Biserica a fost distrusă pe la începutul secolului al XVII-lea. Biserica actuală, din lemn, adusă dintr-o localitate de munte, a fost restaurată în anul 1977; cu acest prilej s-a găsit o inscripție pe o placă de metal în care se spune ca bisericuța a fost refăcută în anul 1660, potrivit reintregirea.ro.
Denumirea Sînmartin se poate explica numai prin legendă (la nivelul cunoștințelor noastre) precum că, prin secolul XIII – XIV ar fi fost pe aceste meleaguri un schimnic (călugăr) cu numele Martin și acest Martin s-a așezat pe un deal la marginea pădurii, într-un luminiș, construind o chilie unde trăia . Viața lui de ascet i-a adus numele de Sfînt, de unde, după legendă, (culeasă de la oamenii din sat) , a primit numele de Sînmartin și satul.
Localitatea este pomenită la anul 1329 sub notația „terra Zenmarton”(C.Suciu DILT , II , p.130), parohia însă e pomenită abia în anul 1723.
Mănăstirea s-ar fi zidit prin secolul al XVI-lea. Păstrarea unor obiecte de patrimoniu de la fosta mânăstire, ce datează din secolele XVII-XVIII, coboară existența Bisericii sub anul 1700, indicat de altfel și de Eugenia Greceanu (Tipologia Bisericilor de lemn din zona centrală a Transilvaniei. Privire de ansamblu în urma inventarierii din 1962-1965, în Mon.Ist.,3, București , 1969 p. 36) Din timpul principelui Transilvaniei Apafi cel Tînăr se conservă icoana Sfântului Dumitru (66cm x 42,5cm) dăruită mânăstirii de un donator necunoscut. Pe marginea acesteia o inscripție în slavonă mai permite a se descifra :”Această icoană au cumpărat…” numele donatorului, om liber, poate unul din micii nobili români din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, din păcate lipsind. Anonimul donator aduce icoana la mânăstire drept mulțumire pentru izbânda sa, exclamând în limba română : ” Voii crai Apafi Mihai mladi (cel tînăr) Valea Sacă de Margine moșia me”.
În sematismul anului 1842 de la Blaj se spune: „în parohia aceasta este o mănăstire ridicată în onoarea Sf. Arhangheli. Cînd s-a înființat, prin cine, din lipsă de date nu putem să știm.”(Șematism, Blaj 1842)
Din Șematismul amintit vedem că în anul 1812 mănăstirea avea ca administrator pe preotul Damian Pop după care urmează Nicolae Suciu care funcționează pînă în anul 1865, urmat de Ilie Popa care renunță de bună voie în 1872. De la această dată mânăstirea trece în administrația parohiei.
Mănăstirea mai are și azi unele icoane vechi, în stil bizantin , trecute, cu un colorit, vopsea de natură organică – presupunem datorită bunei păstrări, construite din scândură brută, cu o sculptură neaplicată , făcută în mod rudimentar. Pristolul este construit din lemn brut de stejar cioplit, în stilul creștinismului primitiv și barbar.
Biserica mânăstirii este construită din bârne de stejar și brad, arhitectura de mici proportii, în plan dreptunghiular, cu bolta interioara înlocuită printr-un tavan drept, purtând deasupra clopotnița pe pronaos, sub formă de leagăn pe naos și tronconică în altar , montanți noi cu motive florale la intrare, aghiazmatar cu trei turle din 1860 . Pe lîngă ea mai are construit, mult mai tîrziu din 1946 , un altar improvizat pentru slujbele de afară în aer liber și un șopru pentru adăpostul cetățenilor care ascultă slujba religioasă.
Mânăstirea a fost desființată în anul 1782 , era fără viețuitori în 1902 ( St. Metes, 1936) , a fost readusă la forma originară prin reconstrucția din 1977 și reînființată în anul 1992.
Mănăstirea este declarată monument istoric din 16.VIII.1962. Este mânăstire de călugări, cu 5 viețuitori, cu viață de obște , stareț fiind protosinghelul Teodul Libeg. În prezent se află în construcție o Biserică nouă , un corp de chilii, arhondaric și anexe gospodărești.
