Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi, 6 ianuarie, Botezul Domnului sau Boboteaza.
Praznicul Împărătesc al Botezului Domnului se mai numește și ‘Arătarea Domnului’, ‘Descoperirea Cuvântului Întrupat’, ‘Epifania’ sau ‘Teofania’, deoarece rememorează momentul când Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, ocazie cu care s-a arătat lumii Sfânta Treime; glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat și stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh Se coboară în chip de porumbel. ‘Iar botezându-Se Iisus, când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El’ (Mt. 3, 16). Tot atunci, Hristos Domnul s-a descoperit tuturor ca Mesia cel mult așteptat.
Mântuitorul a primit botezul la 30 de ani. La evrei, această vârstă era cea a maturității.
Cele mai vechi mărturii despre existența acestei sărbători le avem din secolul al III-lea. Referiri găsim la Clement Alexandrinul, Sfântului Grigorie Taumaturgul i se atribuie o predică la această sărbătoare, iar în cartea ‘Constituțiile Apostolice’ o găsim trecută printre primele sărbători creștine, alături de Nașterea și de Învierea Domnului. Începând cu secolul al IV-lea, cuvântări dedicate acestei sărbători găsim atât la părinții răsăriteni, cât și la cei din Apus.
Inițial, în Răsărit, în primele secole creștine, până prin a doua jumătate a secolului IV-lea, Nașterea Domnului era serbată în aceeași zi cu Botezul Domnului, adică la 6 ianuarie; această dublă sărbătoare era numită în general sărbătoarea Arătării Domnului. Practica răsăriteană se întemeia pe tradiția că Mântuitorul S-ar fi botezat în aceeași zi în care S-a născut, după cuvântul Evangheliei, care spune că, atunci când a venit la Iordan să Se boteze, Mântuitorul avea ca la 30 ani (Lc. 3, 23). Se consideră că cele două sărbători au fost cinstite separat în Biserica din Antiohia din jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 379.
‘O minune nouă!’
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că de marea sărbătoare a Botezului Domnului ‘lumea se luminează din toate părțile. Se bucură mai întâi cerul, spunând oamenilor din înălțimea cerurilor glasul lui Dumnezeu; se sfințește văzduhul cu pogorârea Duhului Sfânt; se sfințește firea apelor… numai diavolul singur plânge, văzând sfânta scăldătoare gătindu-se spre încercarea puterii lui…
O, minune nouă! O, dar negrăit! Hristos se nevoiește și eu primesc darurile. El se botează și eu lepăd întinăciunea. Peste dânsul vine Duhul Sfânt, iar mie îmi dăruiește iertarea păcatelor. El se mărturisește de Tatăl și Fiul iubit, iar eu mă fac fiu al lui Dumnezeu pentru Dânsul. Lui I s-au deschis cerurile, iar eu intru într-însele. Lui, celui ce s-a botezat, I s-a arătat împărăția cea de sus, pe care și eu o primesc ca și moștenire; către El a fost glasul Tatălui și dimpreună cu Dânsul eu sunt chemat; Tatăl a binevoit către Domnul și nici pe mine nu mă depărtează. Deci, și eu vreau să preaslăvesc pe Tatăl cel ce a dat din ceruri glasul Său, pe Fiul care S-a botezat pe pământ, și pe Duhul cel ce S-a pogorât ca un porumbel, pe Unul Dumnezeu în Treime’.
Sărbătoarea Botezului Domnului, Epifaniei sau Teofaniei (Arătării Domnului) ne aduce mereu aminte de marea smerenie a Domnului, venit în repejunile Iordanului, plecându-și capul sub mâna slugii pentru a primi botezul. Arătarea Preasfintei Treimi și numirea Celui care se afla în apele Iordanului ca ‘fiu iubit întru care bine am voit’, adeverește pe Iisus ca fiu al Celui Preaînalt (Luca 1, 32 și 1, 35), Fiul Celui Preaiubit, născut din veci, născut sub vreme. Doar Hristos este Fiul lui Dumnezeu Tatăl, ceilalți oameni sunt fii prin înfiere, prin Hristos, cu ‘mandat special’ de la El și numai prin El.
Momentul Botezului de la Iordan este dezvăluirea iubirii și bunăvoirii Părintelui Ceresc pentru Fiul cel iubit.
Marii teologi din primele și următoarele veacuri au tâlcuit în inefabile cuvinte această iubire din sânul Preasfintei Treimi, această bunăvoire a Tatălui către Fiul Său Cel Unul-Născut, care venise în lume pentru a mântui omenirea de păcatul înstrăinării de Dumnezeu. Dintre aceste inspirate alcătuiri patristice, Biserica dreptmăritoare a reținut pentru rânduiala liturgică a sărbătorii Botezului profunda rugăciune a Sfântului Sofronie, patriarhul Ierusalimului (â€638), născut în Damasc, Siria, la jumătatea secolului al VI-lea, prolific autor de scrieri filocalice, cântări și texte liturgice. O parte din sfintele sale moaște au fost aduse în Catedrala patriarhală din București, la sfârșitul lunii noiembrie 2008, de către Mitropolitul Dionisie al Corintului – Grecia.
‘Astăzi, harul Sfântului Duh, în chip de porumbel, peste ape se pogoară… Astăzi apele Iordanului se prefac în vindecări, cu venirea Domnului… Astăzi păcatele oamenilor se curățesc în apele Iordanului… Te-au văzut apele, Dumnezeule, Te-au văzut apele și s-au temut. Iordanul s-a întors înapoi, văzând Focul Dumnezeirii pogorându-Se trupește și intrând într-însul. Iordanul s-a întors înapoi, văzând pe Cel nevăzut în chip văzut, pe Făcătorul întrupat, pe Stăpânul în chip de rob. Iordanul s-a întors înapoi și munții au săltat văzând pe Dumnezeu întrupat, iar norii au dat glas, mirându-se de Cel ce a venit, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, prăznuire stăpânească văzând astăzi în Iordan și pe Cel ce moartea neascultării și boldul înșelăciunii și legătura iadului în Iordan a afundat și a dăruit lumii Botezul mântuirii.’ ș…ț (Rugăciunea de sfințire a Aghezmei celei Mari Molitfelnic).
Împreună cu Raiul pierdut, și Cerurile au fost închise, iar la Iordan Cerurile s-au deschis din nou și glasul Părintelui s-a auzit îndemnându-i pe oameni să-L asculte pe Cel trimis, altfel decât fuseseră trimiși profeții (proorocii) de demult pentru a le aduce aminte oamenilor voia lui Dumnezeu.
În toată activitatea Sa mântuitoare, Fiul lui Dumnezeu i-a învățat pe oameni în chip desăvârșit smerenia, smerindu-Se în fața tuturor, a demnitarilor și dregătorilor nedrepți, a fariseilor și cărturarilor, a celor care nu erau vrednici Să-i privească chipul nepământean și Strălucirea Dumnezeirii Sale. Această smerenie Domnul a descoperit-o în chip special și la Iordan.
Acolo boteza cu ‘botezul pocăinței’ Ioan, proorocul.
Pustiul Iudeii era un loc neprimitor cu stânci, nisip, lipsă de apă și vegetație. Viața lui Ioan a fost asemenea îngerilor, de aceea a și fost numit de Mântuitorul ‘Cel mai mare dintre cei născuți din femeie’. Avea îmbrăcăminte din păr de cămilă, cingătoare de piele împrejurul mijlocului, hrana simplă, din lăcuste și miere sălbatică. Vestea despre el se răspândise cu iuțimea fulgerului. Reputația de ascet și programul spiritual fără echivoc adunau mulțimile împrejurul lui. Oameni importanți și de rând, între ei farisei și saduchei (vezi Evanghelia de la Matei 3, 7), se apropiau să-i ceară sfat, dar erau întâmpinați cu cuvintele: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiți de mânia ce va să fie? Faceți deci roadă vrednică de pocăință.
Smerit și cuviincios, dincolo de popularitatea pe care o cunoscuse, era deplin conștient că botezul pe care-l practica nu era unul deplin: ‘Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. El are lopata în mână și va curăți aria Sa și va aduna grâul în jitniță, iar pleava o va arde cu foc nestins’.
Atunci, Fiul lui Dumnezeu nu era cunoscut oamenilor și nu se bucura de prestigiul care înconjura persoana lui Ioan. Smerit, Unul din Treime a venit la Ioan cerând botez de la slugă. Ioan însă Îl oprea zicând:
– Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?
Și răspunzând Iisus a zis către el:
– Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea.
Atunci L-a lăsat… (Matei 3, 14-15).
În această mulțime prezentă la Iordan, Mântuitorul Hristos S-a făcut cunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Cel așteptat, Care trebuia să vină în lume. Dar lumea nu L-a cunoscut… Cu mult înainte Isaia a proorocit zicând: ‘Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, și ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumusețe, ca să ne uităm la El, și nici o înfățișare, ca să ne fie drag. Disprețuit era și cel din urmă dintre oameni; un om al durerilor și cunoscător al suferinței, unul înaintea căruia să-ți acoperi fața; disprețuit și nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat. Și noi Îl socoteam pedepsit, bătut și chinuit de Dumnezeu’ (Isaia 53, 2-4).
Cineva însă L-a cunoscut… Glasul care striga amenințător s-a oprit. În fața lui era Lumina lumii. A zis atunci cu vorbă lină, cu altă tonalitate: Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ia asupra Sa păcatele lumii. Spusese de fapt despre Fiul lui Dumnezeu: ‘Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez’ (Ioan III, 30).
Și a fost botezul cu arătarea Treimii Celei mai presus de fire. Cu aceeași discreție pe care o purtase la venirea către Iordan, Fiul cel iubit al Domnului S-a retras în singurătate, cum făcea adeseori, rugându-Se și postind vreme de 40 de zile în pustiul Qarantaniei.
Marea smerenie a Domnului, precum și aceea a lui Ioan Botezătorul constituie minunata lecție pe care umanitatea trebuie să o înțeleagă astăzi.
Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a smerit atunci, pe malurile Iordanului, dacă Ioan a înțeles că altul era mai mare decât el, noi de ce să nu învățăm din aceste exemple dătătoare de viață?
Teofania, Epifania sau Boboteaza constituie prilejul revelării iubirii și bunăvoirii Părintelui Celui fără de început pentru Fiul cel iubit și prin El pentru toți cei care cred în El, devenind fii prin har.
‘ Marea smerenie a Domnului precum și aceea a lui Ioan Botezătorul constituie minunata lecție pe care umanitatea trebuie să o înțeleagă astăzi.
Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a smerit atunci, pe malurile Iordanului, dacă Ioan a înțeles că altul era mai mare decât el, noi de ce să nu învățăm din aceste exemple dătătoare de viață?’
