Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului la Timișoara

De sărbătoarea „Intrării în Biserică a Maicii Domnului” la catedrala mitropolitană din Timișoara Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Macarie, Episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord și Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, după cum informează mitropolia-banatului.ro.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfințitul Macarie a subliniat importanța praznicului de astăzi, evidențiind rolul covârșitor al Maicii Domnului în lucrarea de mântuire a neamului omenesc prin Domnul nostru Iisus Hristos.

În cadrul slujbei, diaconul Aurelian Ștefan Ciucur a fost hirotonit întru preot pe seama parohiei Cheglevici, protopopiatul Sânnicolau Mare.

După Sfânta Liturghie, soborul slujitorilor a oficiat slujba de Te Deum, cu prilejul aniversării zilei de naștere a Înalt Preasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…