Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii în Parohia Posta-Maramureș

De sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii” în Parohia Posta, Protopopiatul Chioar s-a oficiat Sfânta Liturghie,Taina Sfântului Maslu și Slujba Aghiazmei Mici după rânduiala specială specifică tipicului din Săptămâna Luminată. La slujbă au participat un număr mare de credincioși care la sfârșit au luat pentru casele lor apa sfințită de la acest mare praznic închinat Maicii Domnului.

Tot ieri, 29 aprilie, în Parohia Posta de la ora 17:00 a avut loc concertul de pricesne pascale „Hristos a Înviat! – Lumina învierii noastre” la care au participat 10 coruri din Protopopiatul Chioar. La concert a participat părintele Petruș Nicolae, protoiereul Chioarului, precum și alți preoți care au însoțit corurile. La sfârșit, fiecare cor a primit diploma parohială „Sfântul Ierarh Nectarie” după al doilea hram al bisericii, iar la sfârșit a avut loc o agapă frățească.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…