La curțile domnești, Praznicul Învierii Domnului era sărbătorit în vechime cu mult fast. Domnul cu familia, clerul, boierii și corpul de oaste îmbrăcați în veșminte scumpe participau la slujba Învierii de la biserica domnească. Sărbătoarea era marcată și prin ospețe și lovituri de tunuri sau salve de puști.
În curțile domnești, la prăznuirea marilor sărbători, domnul împreună cu boierii țării sale îmbrăcați în veșminte de cinste, după obiceiul regilor, participau la slujbele religioase și apoi la ospețe. Anton Maria del Chiaro, secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu, relatează că la curtea domnească ‘în dimineața Sâmbetei Mari, în zorii zilei, în Paraclisul Curții, ca și în toate celelalte biserici, se face procesiunea funerară cu icoana Mântuitorului mort și se trag toate clopotele în oraș. În schimb, ceea ce impresionează e datina veche cu larma asurzitoare ce fac băieții toată noaptea spre Duminica Paștelui, umplând clopotnițele și trăgând clopotele pentru grăbirea Paștelui, care stă gata să sosească’. De asemenea, Paul de Alep, arhidiacon din Antiohia, care l-a însoțit pe patriarhul Macarie în călătoriile sale prin Țările Române, a lăsat însemnări foarte prețioase despre obiceiurile și tradițiile poporului român la marile sărbători. Călătorul sirian arată că pentru Praznicul Învierii Domnului oamenii nu dorm deloc în timpul acestei nopți și se duc la miezul nopții la slujba de Paști în biserici și mănăstiri, afară de biserica din curtea domnească. ‘Copiii din fiecare mahala și din fiecare uliță se adunau la mănăstirea sau la biserica din mahalaua lor, aprindeau focuri în curte, se veseleau zgomotos și trăgeau clopotele până la al șaselea ceas din noapte. S-au tras toate clopotele în biserici și în mănăstiri și lumea s-a dus la slujba de Paști, afară doar de biserica curții’.
Domnul mergea la Canonul din Sâmbăta cea Mare
La biserica din curtea domnească din Târgoviște, Canonul cel mare al Sâmbetei celei Mari se săvârșea în biserică, unde asista și domnul. Apoi, ‘mulțimea a ieșit înaintea noastră în curtea palatului din fața bisericii. La mijloc s-a așezat un jilț pentru domn, apoi la stânga lui au pus un altul pentru domnul nostru patriarh și lângă ei au așezat un altul pentru mitropolit. Toți preoții și călugării stăteau în partea stângă, boierii țării s-au așezat de jur împrejur, alcătuind un cerc mare. Puteai vedea la ora aceea mii de veșminte de postav scump și fin, de culori felurite, împodobite cu blănuri de samur. Apoi au pus la mijloc un tetrapod mare, acoperit cu un covor deasupra căruia se afla Evanghelia. Apoi au împărțit lumânări mari celor de față, mai întâi domnului, o lumânare aurită, ținută de un silihdar, apoi patriarhului și mitropolitului. În timpul acesta, curtea era ticsită de ostași, toți înarmați cu lănci, având mânerul în formă de cruce și cu muschete algeriene. Am luat atunci cădelnița și am tămâiat pe domnul nostru patriarh spunând: ‘Binecuvintează, stăpâne!’, care a început să tămâieze în jurul acestui tetrapod și al Evangheliei spunând de trei ori: ‘Hristos a înviat!’. Apoi a tămâiat pe domn, pe mitropolit, pe preoții și pe ceilalți de față și a venit să stea în picioare în dreptul jilțului său. Atunci au început cântăreții, potrivit ritualului, să cânte canonul, un cor pe grecește și un altul pe românește’, a scris în însemnările sale Paul de Alep.
Masă și daruri din partea familiei domnești
La sfârșitul canonului, patriarhul Macarie al Antiohiei a luat Sfânta Evanghelie și a dus-o domnului, care, venind la mijloc, a îngenuncheat, a sărutat Evanghelia și mâna dreaptă a patriarhului, care i-a spus ‘Hristos a înviat!’ și l-a sărutat de trei ori pe cap. ‘În această clipă, trupele și-au eliberat muschetele de s-a cutremurat pământul și ne-au asurzit urechile. După ce s-a sfârșit slujba au adus jilțul patriarhului și l-au așezat la dreapta jilțului domnului spunându-i: ‘Hristos a înviat!’. Apoi a înaintat spre domn, a sărutat crucea de aur bătută cu mărgăritare, cu nestemate, pe care o ținea în mâna sa dreaptă, și a spus același lucru. Domnul l-a sărutat pe cap și, după aceea, s-a dus să se așeze în jilțul său la stânga domnului. Apoi au venit mai întâi episcopii, pe urmă egumenii și ceilalți preoți și călugări și au sărutat Evanghelia domnului nostru patriarh și mâna lui dreaptă, spunând: ‘Hristos a înviat!’. Apoi s-au apropiat de domn, i-au sărutat crucea și pieptul, spunând același lucru. Ei s-au dus apoi lângă mitropolit și s-au așezat alături de ei. Atunci, toți boierii au înaintat, fiecare după rangul său, ca și ceilalți de față, și au făcut la fel. Am isprăvit dimineața târziu și domnul s-a urcat în palatul său’, a scris diaconul Paul de Alep.
În sala de audiență a Palatului Domnesc, del Chiaro completează tabloul ceremoniei din timpul Sfintelor Paști, sosesc și ceilalți prelați care sunt tratați cu cafea. ‘Domnul așezându-se pe tron primește sărutul mâinii de la persoanele cu vază, în special de la străini, care nu luaseră parte jos, în curtea Palatului. Se întreține cu ei până la ora mesei, la care iau parte 70 până la 80 de invitați dintre cler și boierime. Principesa primește și ea în apartamentul ei pe prelați, cărora le sărută mâna, stând în picioare, și le dăruiește câte o năframă brodată ca și străinilor cu vază, șezând însă. Boierilor, ca și jupâneselor cari vin de sărută mâna, Doamna le dăruiește câte un ou roșu sau încondeiat cu flori și alte desene bizare’.
La ospăț erau invitați toți participanții la Sfânta Liturghie. Toată lumea se veselea, făcea închinări întru slava lui Dumnezeu, întru sănătatea domnului, a patriarhului și a boierilor. De asemenea, nota Anton Maria del Chiaro, la aceste sărbători mari, cei în nevoi nu erau uitați. ‘Atunci s-a tras de mai multe ori cu tunul, s-au slobozit muschetele și s-au deșertat pahare mari în sunetele muzicii tobelor, fluierelor, trompetelor, cântecelor, cu glume și altele de acest fel. (…) Am observat cu mare înălțare a sufletului că nu era zi în care domnul să nu trimită de la masa sa vreun fel de mâncare celor cărora le voia binele, și mai ales străinilor, care, pe lângă acestea, mai primeau și altele de la alți boieri, precum și câteva sticle de vin bun’.
Paștele, prăznuit în celelalte zile
Sărbătoarea Paștelui continua cu săvârșirea Vecerniei Mari sau a Învierii a Doua, care se oficia în trecut cu o solemnitate deosebită. Gheorgachi în ‘Condica’ sa arată că la slujbă asistau domnitorul și boierii, care se făcea ‘la optu ceasuri din zi’, adică la ora 14:00. Când domnitorul săruta Crucea și Evanghelia, se auzeau tunurile, iar mehterhaneaua (muzică turcească în care predominau tobele) începea să cânte. În a doua zi, domnitorul, printre alte obiceiuri și îndatoriri ce ies din sfera ceremonialului bisericesc, își făcea totuși timp să iasă la biserică. Boierii care nu erau prezenți acolo trebuiau să trimită la grajdurile domnești fiecare câte un cal frumos. ‘După slujba religioasă avea loc al doilea banchet, la care luau parte boierii de mâna a doua și acei ce în ziua întâi au servit în caftan. Nu se slobod tunurile, ci numai salve de puști’, povestește secretarul domnului Constantin Brâncoveanu. Tot în ziua a doua, mitropolitul cu arhiereii mergeau la Doamnă și beizadele, care trebuiau să sărute icoana Sfintei Învieri. În a treia zi de Paști, Domnul primea la palat pe egumenii greci, care veneau să se închine cu Sfânta Înviere, dar aduceau și un plocon, fiecare câte un miel.
În Săptămâna Luminată se slujeau Liturghia cu Utrenia, se trăgeau clopotele cele mari în fiecare dimineață și în fiecare seară. Toată lumea se veselea și toate activitățile lor încetau. În timpul acestei săptămâni, relatează diaconul Paul de Alep, negoțul lâncezea, dughenele nu se deschideau, afară de acelea ale vânătorilor, ale măcelarilor și ale negustorilor de alimente. ‘Să se știe că în această țară este obiceiul ca în fiecare joi după Paște să se săvârșească o litanie, adică o procesiune afară din oraș, cu prapure și icoane și cu preoți înveșmântați în odăjdiile lor, apoi vine domnul cu oastea sa. Se face atunci o sărbătoare măreață în cinstea Joiei Mari de la care își iau rămas bun așteptând Joia Înălțării’. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 22 aprilie 2011)
