În fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este un prilej de apropiere și de mărturisire creștină pentru credincioși din țară și din străinătate, care vin la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva și ale altor sfinți ai Bisericii Ortodoxe. Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina și la moaștele Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, aduse de la Mănăstirea Kitaev (Ucraina), de către Înaltpreasfințitul Părinte Antonie, Arhiepiscop de Borispil și rector al Academiei Teologice din Kiev. De asemenea, la sărbătoarea Sfintei Parascheva, vor fi prezenți și Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, care va efectua o vizită la Iași în perioada 12-15 octombrie, Preafericitul Părinte Krystof, Arhiepiscop de Praga și Mitropolit al ținuturilor cehe și al Slovaciei, precum și alți ierarhi din țară și din străinătate, după cum se menționează într-un comunicat de Presă emis de Arhiepiscopia Iașilor.
La evenimentele organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei în perioada 7-15 octombrie 2012, presa va avea acces pe baza legitimațiilor de serviciu. În data de 14 octombrie 2012, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe esplanada din fața Catedralei Mitropolitane, pe o scenă special amenajată.
În cele ce urmează este prezentat programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva și o relatare a vieții Sfântului Cuvios Teofil:
Sărbătoarea Sfintei Parascheva 2012
(370 de ani de la Sinodul de la Iași din anul 1642)
Program 07-15 octombrie 2012
Duminică, 07 octombrie 2012:
• Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
• Orele 16.00-18.00 – Ceasul al IX-lea, Vecernia și Paraclisul Maicii Domnului (în Catedrala Mitropolitană).
• Orele 18.00-19.30 – Concursul coral Lăudați pe Domnul, ediția a IX-a – etapă din concursul organizat de Patriarhia Română (în Catedrala Mitropolitană).
Luni, 08 octombrie 2012:
• Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
• Orele 16.00-18.00 – Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană).
Marți, 09 octombrie 2012:
• Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
• Orele 13.00 – Vernisajul expoziției de fotografii Călător în țara dorului (în Turnul Mănăstirii Golia). Expoziția se va desfășura în perioada 07-15 octombrie 2012 și va fi organizată în colaborare cu Asociația Centrul de Promovare Turistică. Vor fi prezentate fotografii ale domnului Irinel Cîrlănarul.
• Orele 16.00-18.00 – Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană).
Miercuri, 10 octombrie 2012 :
• Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
• Orele 16.00-18.00 – Ceasul al IX-lea și Vecernia (în Catedrala Mitropolitană).
Joi, 11 octombrie 2012:
• Orele 06.30 – Procesiune cu moaștele Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul Catedralei prin Bulevardul „Ștefan cel Mare și Sfânt” și depunerea lor pe platoul din fața Catedralei pentru închinare.
• Orele 08.00-12.00 – Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană.
• Orele 17.00 – Lansare în format e-book a două lucrări: Sfânta Parascheva de la Iași (album) și Viața Părintelui Cleopa și lansarea oficială a lucrării Cuvioasa Parascheva – Sfânta populară a Ortodoxiei, în istoria și evlavia poporului român (autori: Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan și Pr. Cătălin Adumitroaiei) – la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi”, în Sala Gotică.
Vineri, 12 octombrie 2012:
• Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană.
• Orele 11.30 – Sfințirea apei (aghiazma mică) și Sf. Maslu în curtea Catedralei Mitropolitane, lângă Biblioteca „D. Stăniloae”.
• Orele 19.00-21.00 – Pelerinajul Calea Sfinților – Procesiune cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și moaștele Sf. Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, aduse de la Mănăstirea Kitaev – Ucraina. Se va desfășura pe traseul: Str. Sf. Andrei, Str. Palat, Biserica Sf. Nicolae Domnesc, B-dul „Ștefan cel Mare și Sfânt” și se va încheia cu depunerea sfintelor moaște pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane, pentru închinare.
• Orele 22.20 – Întâmpinarea, pe Aeroportul din Iași, a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Preafericitului Părinte Krystof, Arhiepiscop de Praga și Mitropolit al ținuturilor cehe și al Slovaciei.
• Orele 21.00-01.00 – Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaștelor Sf. Ap. Andrei la Iași în anul 1996 (Vecernia, Litia și Utrenia – în Catedrala Mitropolitană).
Sâmbătă, 13 octombrie 2012:
• Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
• Orele 09.00 – Întâmpinarea, la Catedrala Mitropolitană, a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Preafericitului Părinte Krystof, Arhiepiscop de Praga și Mitropolit al ținuturilor cehe și al Slovaciei.
• Orele 10.00 – Sfințirea și inaugurarea noului sediu al Policlinicii Centrului Medical Providența, situat pe Bld. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 10.
• Orele 10.45 – Sfințirea lucrărilor de modernizare la Casa Diaconia – Centrul Multifuncțional de Asistență Socială și Educație (se împlinesc 10 ani de la înființarea Fundației Solidaritate și Speranță).
• Orele 11.30 – Sfințirea Bisericii „Intrarea Domnului în Ierusalim” – Flora, Iași.
• Orele 17.00 – Inaugurarea expoziției de carte dedicată Sinodului de la Iași din anul 1642 și Mărturisirii de Credință a Mitropolitului Petru Movilă (la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi”, în Sala Gotică).
• Orele 19.00 – Concert de muzică ortodoxă corală românească și rusească al Operei Naționale Române din Iași – în Catedrala Mitropolitană.
• Orele 21.00-03.00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie – în Catedrala Mitropolitană).
Duminică, 14 octombrie 2012:
• Orele 07.00 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva și Ceasurile (în Catedrala Mitropolitană).
• Orele 09.30-13.00 – Sfânta Liturghie (pe podiumul din fața Catedralei Mitropolitane).
• Orele 17.00 – Concert de muzică religioasă al Corului Sanctus al Catedralei Mitropolitane din Iași și lansarea cărții „Creație și interpretare corală la Catedrala Mitropolitană din Iași”.
• Orele 20.00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia).
Luni, 15 octombrie 2012:
• Orele 10.00 – Deschiderea Simpozionului Mărturisirea de credință – Locul și rolul ei în Tradiția Bisericii Ortodoxe (Sala „Dr. Iustin Moisescu”).
Viața Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun după Hristos
În octombrie 1788, în orășelul Mahnovo din gubernia Kiev, Eufrosina, soția preotului Andrei Gorenkovski, slujitor al Bisericii „Nașterea Maicii Domnului”, a născut gemeni: Toma și Calinic. Spre uimirea Eufrosinei, Toma n-a vrut să sugă, întorcându-și de fiecare dată fața de la sân. Ca să-și scape copilul de la moarte, mama a fost nevoită să găsească un mijloc pentru a-l hrăni: îi dădea să mănânce fiertură de cartofi, ridichi și morcovi. Toate acestea Toma le primea cu plăcere, însă numai ce-i atingeau de buze vasul cu lapte, copilul își întorcea imediat fața, plângând în hohote.
În inima mamei a început să se înfiripeze răceala față de micuțul Toma. După o vreme, Eufrosina s-a hotărât să scape de un asemenea copil și a încercat în mai multe rânduri să-l înece. Însă de fiecare dată Dumnezeu i-a salvat pruncului viața.
Tatăl necăjit, văzând cât de mult își urăște soția sa propriul copil, a hotărât să-l îndepărteze pe Toma de ea pentru o bucată de vreme. Pentru aceasta a căutat fără știrea Eufrosinei o doică căreia i-a dat spre creștere pruncul. Femeia, neavând alte mijloace, îl hrănea pe Toma cu pâine înmuiată în miere îndoită cu apă, înștiințându-l zilnic pe tată despre starea copilului.
Doica îl îngrijea pe Toma ca pe propriul său fiu. Se spune că îl ducea pe copil la biserică în fiecare duminică, spre a-l împărtăși cu Sfintele Taine.
Curând a fost plăcut înaintea lui Dumnezeu ca să-l cheme la Sine pe tatăl și purtătorul de grijă al lui Toma. Simțind apropierea morții, preotul Gorenkovski l-a încredințat pe copil unui morar, iar acesta l-a dat unui țăran înstărit care nu avea copii.
După mutarea lui Toma în casa bogătașului fără copii, acest binefăcător și al doilea tată al pruncului s-a stins pe neașteptate. Soția acestuia, dorind să se recăsătorească, s-a grăbit să se despartă de Toma. Pentru aceasta ea l-a înduplecat pe preotul satului să-l ia pe băiat.
Preotul s-a învoit, iar micuțul Toma și-a găsit un nou adăpost.
Spre uimirea tuturor, micuțul nu arăta nici o înclinație către jocurile obișnuite vârstei sale. El se retrăgea de o parte și, alegându-și un loc mai singuratic, se cufunda în sine încruntat, trist și cugetător. Biserica devenise adăpostul cel mai drag al acestui neobișnuit copil. Băiatul nu pierdea nici o slujbă, grăbindu-se vesel, odată cu primul dangăt de clopot, să meargă acolo unde sufletul lui se odihnea. Toma era găsit adesea înaintea ușilor închise ale bisericii din sat, cufundat în rugăciune și desprins, parcă, din tot ceea ce-l înconjoară în această lume.
Lipsindu-se de lucruri, Toma dădea tot ce putea săracilor. Odată Toma a văzut pe uliță un băiat îmbrăcat în zdrențe; fără să stea pe gânduri, și-a scos cămașa și a dat-o săracului, iar el s-a întors acasă doar cu haina pe deasupra. Totuși binefăcătorul lui a văzut altfel cele întâmplate, iar Toma a fost aspru pedepsit pentru fapta sa de milostenie…
Când Toma a împlinit șapte ani, preotul a început să-l învețe carte; curând însă, el s-a îmbolnăvit și a murit. Cu nemângâiată amărăciune Toma a plâns pentru ocrotitorul său.
Epitropul bisericii locului, presupunând că ura Eufrosinei față de fiul ei pierise, a hotărât să-l ducă pe Toma înapoi acasă. Atunci când și-a zărit fiul, Eufrosina spărgea lemne. Văzându-l, a aruncat cu toporul în el, furioasă, încât ascuțișul toporului i-a despicat lui Toma umărul drept. Epitropul l-a luat repede pe micuț și l-a dus acasă. În timp ce lui Toma i se vindeca rana, epitropul a aflat întâmplător că în Kiev, la Mănăstirea Bratski, trăiește un bătrân, preot văduv, care îi era lui Toma unchi bun. La acest monah și ultim ocrotitor l-a dus epitropul pe copilul care încă nu se însănătoșise deplin. El i-a povestit starețului tot ce știa despre nefericita lui rudă, încredințându-i spre creștere, într-acest chip, pe copilul său de suflet. Toma a fost înscris la Academia Duhovnicească de la Mănăstirea Bratski. Copilul a crescut dând dovadă de o purtare exemplară și învățând cu spor. Iubea mult Psaltirea, învățând pe dinafară psalmii îndrăgiți.
Lovită de Domnul cu o boală de nevindecat, Eufrosina, văzând asupra sa mânia lui Dumnezeu, a început să se căiască, vărsând lacrimi, pentru cruzimea cu care îl prigonise pe fiul ei. Nu cu mult timp înainte de moartea mamei, Toma a venit în casa ei, având mângâierea de a o vedea împăcată cu el și de a primi binecuvântarea ei.
– Iartă-mă, fiule, striga, pocăindu-se, mama lui, iartă-mă pe mine împietrita, proasta, necugetata… Am avut mintea întunecată și n-am cunoscut greutatea nelegiuirii pe care am făcut-o… Nu mă blestema pe mine, mama ta cea rea, și pomenește-mă pe mine, păcătoasa, în rugăciunile tale neîncetate…
Spunând acestea, Eufrosina și-a strâns fiul cu putere la piept și însemnându-l cu o cruce mare, și-a dat duhul în pace.
Ca elev, Toma îndeplinea tot ceea ce i se cerea la școală; nesimțind însă chemarea de a continua cu studii academice superioare, privea la acestea ca la niște mijloace defel sigure pentru dobândirea acelor cunoștințe care îl duc pe om la cunoașterea adevăratului Dumnezeu și descoperă inimilor curate tainele măririi dumnezeiești. De aceea, tânărul Toma și-a ales ca instituție de învățământ superior biserica, unde, sârguind la citire și cântare, își deprindea mintea cu neîncetata cugetare la Dumnezeu și rugăciune. Începând de atunci, gândul la călugărie nu l-a părăsit o clipă: mai devreme sau mai târziu, trebuia să-l pună în practică.
După ce a murit și unchiul său, Toma a rămas fără mijloace de trai și fără adăpost. Retrăgându-se din Academie, în anul 1810, Toma a fost numit dascăl în orașul Cighirin; din pricina glasului prea slab a fost mutat în același an ca paracliser în târgușorul Obuhov. După puțin timp, în toiul războiului din 1812, Toma a intrat ca frate în Mănăstirea Kievo-Bratski. Aici a împlinit felurite ascultări: brutar, bucătar, ajutor de felcer, paracliser și clopotar. Această ascultare îi plăcea cu deosebire lui Toma.
Pe 11 decembrie 1821 Toma a fost primit în rândul monahilor cu numele Teodorit. La puțin timp după aceasta, Teodorit a fost numit veșmântar, iar pe 30 septembrie 1822 a fost hirotonit ierodiacon. Primind, după rânduiala mănăstirească, o mică sumă din danii, Teodorit a rămas același postitor aspru și nu avea nimic în chilia sa. Dimpotrivă, străin de orice dorință de agonisire, afla în aceasta prilejul de a face bine aproapelui: căci rămânând fără mâncare câte două-trei zile, dădea hrană și bani pelerinilor, săracilor și nevoiașilor.
Arătând față de toți dragoste de aproapele, după pilda lui Hristos, el îndeplinea cu bucurie și ascultările fraților, și luând asupra sa ostenelile altora, slujea obștii cu osârdie.
Pe 6 februarie 1827, Teodorit a fost hirotonit ieromonah, fiind numit iconom al Mănăstirii Bratski. Dorind să rămână în desăvârșită însingurare, a cerut să fie eliberat din funcție și totodată a cerut să i se îngăduie a pustnici în peșterile săpate de Preacuviosul Teodosie în satul Lesniki. Această din urmă cerere fiindu-i respinsă, Teodorit a pășit pe calea unei nevoințe aparte, luând asupră-și marea cruce a nebuniei pentru Hristos.
Mărindu-și și mai mult nevoințele întru nebunia pentru Hristos, fericitul și-a așezat în chilie un sicriu vechi, însă nu se culca noaptea în el, ci păstra acolo felurite provizii și vase. Mai mult, în ziua tunderii sale în marea schimă, când a primit numele de Teofil și-a cusut culionul de schimnic din bucăți de cârpă și l-a purtat așa până la moarte.
Credincioșii se țineau întotdeauna după el, însetând să audă măcar un singur cuvânt din partea lui. Conducerea Academiei nu-l iubea pe „murdarul și zdrențărosul monah Teofil” și se plângea în fiecare zi mitropolitului că numeroși curioși tulburau liniștea și bunul mers al activităților școlare. În urma acestor plângeri, fericitul a fost mustrat aspru; și, pentru a nu stârni noi nemulțumiri, a fost nevoit să se ascundă în pădure de admiratorii săi, întorcându-se acasă numai după apusul soarelui. Și aici însă îl găsea mulțimea și, așteptându-l pe malurile Niprului, îl petrecea până la chilie.
Fiindcă viața plină de zarvă a Mănăstirii Bratski îl obosea, Teofil s-a retras într-o livadă mare și umbroasă în Glubocița unde se îndeletnicea cu citirea de cărți mântuitoare de suflet.
Pe 1 decembrie a anului 1844, ieroschimonahul Teofil, din pricina vârstei înaintate și a slăbiciunii, a cerut să fie mutat din Mănăstirea Kievo-Bratski în Lavra Kievo-Pecerska, anume în Mănăstirea Bolnicinâi. Înaltpreasfințitul Filaret l-a mutat însă în pustia Goloseev din apropierea Kievului, dându-i spre folosință „acea chilie în care locuia răposatul ierodiacon Eustatie”. Faima nevoitorului a crescut tot mai mult, atrăgând spre pustia Goloseev o mulțime de oameni râvnitori. Mireasma vieții sale sfinte ajunsese până departe, fiind simțită de toți cei aflați în căutare de mângâiere și sfat duhovnicesc. Conducerea mănăstirii, în primele zile ale intrării lui Teofil acolo, a dat puțină atenție „ciudățeniilor” lui. În anul 1848 asupra fericitului s-au pornit prigoane și felurite nemulțumiri pentru viața sa ciudată. Mitropolitul Filaret l-a oprit pe fericit de la slujire și i-a îngăduit doar a se împărtăși în fiecare sâmbătă, îmbrăcat cu toate veșmintele preoțești, „pentru mântuirea sufletului”.
După această hotărâre, Teofil a fost îndepărtat din pustia Goloseev și strămutat în așa-numita „livadă Novopasecinâi”. Chiar dacă biserica era foarte departe, el nu pierdea nici o slujbă, ajungând în biserică mai înainte de primul sunet al clopotului.
Fericitul Teofil a viețuit mai bine de o jumătate de an în livada Novopasecinâi, după care a fost strămutat, potrivit poruncii mitropolitului, în pustia Kitaev din apropierea Kievului. Aceasta se întâmpla în ziua de 29 aprilie 1849. Aici, fericitul Teofil n-a părăsit nevoința nebuniei pentru Hristos, ci dimpotrivă. Plimbându-se adesea prin pădure, alegea o buturugă mare și petrecea zile și nopți întregi îngenunchind pe ea, suspinând neîncetat din pricina stricăciunilor veacului acestuia și rugându-se pentru iertarea lumii păcătoase.
Ca să nu rămână nici o clipă în nelucrare, fericitul torcea lână, împletea ciorapi și țesea pânză, pe care o dădea mai ales pictorilor de icoane pentru a o folosi în munca lor. În vreme ce se îndeletnicea cu rucodelia, citea Psaltirea, pe care o știa pe dinafară, precum și felurite rugăciuni. Făcând zilnic nenumărate mătănii înaintea icoanelor, fericitul Teofil nu dădea trupului său ostenit decât răgazul cel mai scurt cu putință. Chilia fericitului Teofil nu lăsa să se vadă că de ea se îngrijea mâna unui om; era plină de lucruri îngrămădite și acoperită pe dinăuntru cu un strat de gunoi și murdărie. Atunci când era întrebat de ce face așa, fericitul răspundea:
– Pentru ca tot ce se află în jurul meu să-mi amintească neîncetat de neorânduiala ce o am în suflet.
Avea obiceiul de a da vizitatorilor câte un lucru oarecare, neînsemnat în sine, dar care cuprindea o aluzie profetică la soarta ce-i aștepta. Un ciob, o așchie, un măr putred, o pară, o bucată de plăcintă, un castravete, o cârpă, o prescură, un muc de lumânare, chiar câte o balegă, din care se găseau adesea în coșurile lui – toate acestea aveau la fericit un sens simbolic strâns legat de persoana cu pricina…
Cu puțin înainte de sfârșitul său, care s-a întâmplat în ziua de 23 aprilie a anului 1853, Teofil s-a mutat din Kitaev în Goloseev, la dorința întâistătătorului de aici, care nutrea față de fericit sinceră dragoste și cinstire.
– Fie după voia ta, i-a zis fericitul ca răspuns la călduroasa chemare a sa. O să mă mut la tine, dar ține minte – mă voi întoarce ca să mor în vechiul cuib.
Aceste cuvinte s-au adeverit: în ziua de 15 iulie, fericitul Teofil, la porunca mitropolitului, s-a întors iar la Kitaev.
În ultimele zile ale vieții sale era văzut și în Lavră, unde venea în fiecare zi să slujească un acatist al Maicii Domnului înaintea icoanei făcătoare de minuni numită „Cenotohovska”.
În octombrie 1853, Teofil a încetat să mai primească hrană și se mulțumea doar să stea în picioare la rugăciune, au început să i se umfle picioarele, dar el nu băga de seamă, și își sporea încă și mai mult nevoințele de rugător.
În pace și fără tulburare, fericitul Teofil și-a încredințat sufletul în mâna lui Dumnezeu în ziua de 28 octombrie la ora 5 după-amiaza, anul 1853.
Vestea despre sfârșitul fericitului a atras în Sihăstria Kitaev mulțimi de oameni nu numai din vecinătăți, ci și din orașele mai îndepărtate.
Procesiunea de înmormântare a fost săvârșită în jurul Bisericii „Sfânta Treime” și după câteva minute sicriul, în sunetul cântării „Sfinte Dumnezeule” și al tânguirii clopotelor de la Kitaev, a fost coborât în sânurile pământului.
Moaștele Sfântului Cuvios Teofil cel nebun pentru Hristos se păstrează la Mănăstirea Kitaev, care mai adăpostește și alte importante relicve sfinte: părți din moaștele Sfinților 12 Apostoli, ale Sfinților Ioachim și Ana, ale Sfinților Zaharia și Elisabeta, ale Sfintei Cuvioase Dositeea și ale altor mari sfinți ai Bisericii.
Istoricul Mănăstirii Kitaev
Pustia Kitai oferea călugărilor liniște și mulți se retrăgeau aici, în mod special de la Lavra Pecerska din Kiev. Prima atestare documentară a Mănăstirii Kitaev este din anul 1159.
Conform tradiției, Mănăstirea Kitaev a fost înființată de cneazul Andrei Bogoliubskii (Iubitorul de Dumnezeu) în secolul al XII-lea. La început era un schit micuț, cu peșteri. În anul 1716, gubernatorul Golițin a construit aici o biserică de lemn, închinată Sfântului Cuvios Serghie de Radonej, și câteva chilii, schitul devenind în scurt timp un loc de pelerinaj. Cei mai importanți stareți ai mănăstirii au fost Dositei și Teofil. Între 1763-1768, Ștefan Demianov a construit o biserică din piatră, în stil baroc, închinată Sfintei Treimi. În 1744, mănăstirea a fost vizitată de împărăteasa Elisaveta Petrovna (fiica lui Petru I), aceasta contribuind la construcția trapezei.
În 1835 a fost construită biserica închinată Sfinților 12 Apostoli, o trapeză și clopotnița.
În anul 1904 a fost ridicată biserica închinată Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.
Până în 1870, Pustia Kitaiului servea ca loc de veci pentru monahii adormiți întru Domnul de la Lavra Pecerska. Peșterile din Kitaev aveau aproximativ aceeași lungime ca cele din Lavra Pecerska și au fost descoperite în 1858.
În a doua parte a secolului al XIX-lea, în apropierea Pustiei Kitaiului, pe drumul ce duce în satul Kruglik, a fost ridicat Schitul „Schimbarea la Față”, cu un cimitir al fraților de la Lavră. Acest schit a fost închis în 1924.
La începutul secolului al XX-lea, aici s-a deschis un orfelinat. După 1917, mănăstirea a fost devastată, fiind transformată în închisoare pentru preoții și monahii din Kiev și din împrejurimi.
În anul 1920, mănăstirea a fost închisă și, din 1930, transformată în Institut de Cercetare pentru fructe. Clopotnița a fost distrusă în 1932, cărțile și alte obiecte bisericești de valoare s-au pierdut, multe au fost arse. Nu se știe ce s-a întâmplat cu altarul de lemn din secolul al XVIII-lea, în stil baroc, poleit cu aur. Ultimii călugări au fost arestați în 1931 și acuzați de activitate contrarevoluționară. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, mai multe clădiri ale mănăstirii au fost distruse.
În 1990, biserica a fost redeschisă ca parohie în subordinea Bisericii Ortodoxe Ucrainene. În 1993-1994, în urma unor descoperiri arheologice peșterile au fost înzestrate cu cele necesare bunei desfășurări a slujbelor religioase și a fost sfințită biserica închinată Sfântului Dositei. Din 1993 este schit al Lavrei Pecerska, iar trei ani mai târziu, în 1996, mănăstirea a devenit independentă. Cu ocazia împlinirii a 2000 de ani de la Nașterea lui Iisus Hristos, în cea mai mare încăpere din peșteri a fost sfințită o biserică închinată Soborului Maicii Domnului.
Mănăstirea Kitaev adăpostește importante relicve sfinte: părți din moaștele Sfinților 12 Apostoli, ale Sfinților Ioachim și Ana, ale Sfinților Zaharia și Elisabeta, ale Sfintei Cuvioase Dositeea, ale Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos și ale altor mari sfinți ai Bisericii.
Pe lângă acestea, aici se găsesc icoane cu părticele din moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, ale Sfântului Mucenic Trifon și ale Sfântului Daniil al Moscovei, precum și o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Vatopedina.
Starețul mănăstirii este Arhimandritul Prohor (Kostiucenko). Slujbele se țin în Biserica „Sfânta Treime” și în Biserica „Sfinții 12 Apostoli”.
