Tradiția monastică din zona Subcarpaților de curbură începe fără îndoială cu acei isihaști de la gurile Dunării împinși de valurile migratorilor de la cumpăna dintre mileniile creștine, după cum ne informează „Ziarul Lumina”.
Dar acești isihaști au venit în ținutul Buzăului cu experiența câștigată mai ales în urma legăturilor cu Capadocia, patria rugăciunii săpate în stâncă. Iar această practică monastică o întâlnim la Schitul Aluniș din Muntele Martirie, comuna Colți, în vecinătatea drumului ce șerpuiește spre Transilvania. Sihăstria din codrul de aluniș își are începuturile la sfârșitul sec. al XIII-lea, dar mărturiile documentare apar din sec. XV-XVI, când așezământul avea o mică obște de, probabil, 12 rugători. Comunitatea avea totul în comun, mâncarea fiind o dată pe zi, după asfințitul soarelui. În sec. al XVI-lea, Alunișul avea o chinovie de 20 de monahi. Între 1649 și 1668, biserica din stâncă a fost lărgită, pentru a servi obștii tot mai numeroase, astfel încât în vremea vestitului egumen Antonie să fie 30 de sihaștri. În sec. al XIX-lea, așezământul cunoaște un regres, ajunge metoc al Episcopiei Buzăului, pentru ca în 1871 să nu mai aibă nici un călugăr. După această dată, biserica schitului a fost afiliată parohiei din comuna Colți.
