În cartierul Chercea din orașul Brăila se află o clădire care ascunde un mare tezaur. Deși va împlini în curând un secol de existență, abia acum câțiva ani Școala nr. 13 ‘Nedelcu Chercea’ și-a putut dezvălui adevărata identitate. S-au descoperit niște fresce valoroase care au împodobit odinioară toți pereții instituției educative, informează „Ziarul Lumina”.
Despre aceste fresce, inedite într-o școală, se știa și în trecut, numai că ele au fost acoperite înadins cu vopsea, în perioada comunistă. Au rezistat vitregiilor timpului până azi. Încă de la intrare resimți plăcut simplitatea, dar și măreția locului. O clădire construită în cel mai autentic stil românesc te îmbie să îi treci pragul. Probabil, acest complex arhitectural a fost construit de marele filantrop sub impulsul dat de redenumirea fostei comune ‘Vatra Veche’ la 1 aprilie 1923 în ‘Nedelcu Chercea’.
Ghid în descoperirea ‘poveștilor’ edificiului școlar a fost profesorul de istorie Daniel Tecuceanu. ‘Există foarte puține date despre școală. Ele s-au pierdut în perioada comunistă. Însă știm sigur că școala a fost construită între anii 1925-1928 de marele filantrop al Brăilei – Nedelcu Chercea. Acesta a donat terenul, pe care a construit un complex socio-cultural, din care mai făceau parte alături de școală, o primărie, un dispensar, o grădiniță (astăzi dispărută), precum și o biserică, toate pe cheltuiala sa. De asemenea, toate au fost înzestrate cu mobilier sau obiecte de cult, inclusiv biserica! În actul de donație, Nedelcu Chercea menționează că nu dorește nimic în schimbul acestui teren, ci are o singură dorință: ca aceste edificii să poarte numele său!’, a spus domnul Tecuceanu.
Icoane pe toți pereții
Școala are aspectul unui conac boieresc, ctitorul ei optând pentru stilul românesc, în pofida altor stiluri arhitecturale ‘la modă’ în acea perioadă. Acest lucru arată legătura sa cu poporul. La începutul său, aici existau practic două școli într-o singură clădire, potrivit regulilor vremurilor acelea: Școala primară de băieți și Școala primară de fete. Fiecare era de sine stătătoare, cu conducere proprie. De la început, pereții școlii au fost zugrăviți, la dorința ctitorului, de pictorul Constantin Maina, așa cum apare datat pe unele dintre ele. Frescele reprezentau chipuri de sfinți, fiecare clasă având icoana sa, iar holurile erau decorate cu motive florale românești sau brâuri. Elementul de noutate este dat de cele două tablouri de pe holul principal despre care chiar nu se știa nimic până să fie descoperite în februarie 2009.
În clasele din Școala de fete, icoanele principale o reprezintă pe Sfânta Ana împreună cu Maica Domnului – pruncă, iar în clasele băieților este o icoană a Mântuitorului. Stilul este neobizantin și se remarcă prin acuratețe.
Pe ambele holuri există câte o rugăciune către Mântuitorul în corpul băieților, iar în cel de fete, către Maica Domnului. Chiar și la intrarea în școală exista o frescă cu o rugăciune, astăzi acoperită. Școala mai era împodobită pe peretele dinspre nord, la exterior, cu două cruci de marmură, care au dispărut în perioada comunismului în concordanță cu gândirea atee care domina atunci conducerea țării.
Un alt factor de originalitate îl constituie acoperișul executat din țiglă smălțuită, special adusă din Germania, cu motive populare românești. ‘Este o școală unicat, deși există și în prezent alte școli ridicate în aceeași perioadă în orașul Brăila, ele nu se pot bucura de așa ceva!’, ne-a mai mărturisit profesorul Daniel Tecuceanu.
În comunism, frescele au fost acoperite cu lozinci muncitorești
Școala reprezintă un centru de cultură și educație pentru întreaga comunitate. La începutul secolului al XX-lea existau cataloage de alfabetizare pentru adulții din cartier, prin care se încerca, în mod voluntar de către profesori, educarea acestor oameni.
Deși aici învățau doar copiii din cartier, școala avea un bun renume, ceea ce a făcut ca în perioada comunistă, în această școală să fie înscriși aproximativ 1.000 de copii. Aceasta a determinat autoritățile statului să înființeze în anul 1970 alte două noi instituții școlare, existente și astăzi: Școala nr. 22 și Școala nr. 24.
Școala a reușit să ‘trăiască’ până în timpul nostru, însă cu multe greutăți. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aici au fost cazați soldați germani, iar în perioada regimului comunist, frescele au fost acoperite cu lozinci muncitorești. De asemenea, cele două busturi din bronz ale ctitorilor, Ana și Nedelcu Chercea, din curtea instituției, au fost scoase și topite. Deși valoroase, atât spiritual, cât și istoric, frescele au nevoie de reabilitare și de promovare. Iar acest lucru este uitat de factorii de administrație contemporani. În țara unde cele mai importante instituții ale sale, Biserica și Școala, sunt marginalizate, strămoșii ne învață lecția edificiului durabil, atât fizic, cât și spiritual. Ba mai mult, ei ne învață că fără educație, cultură și credință, nu putem dăinui ca popor!
Cine este Nedelcu Chercea?
Nedelcu Chercea este unul dintre cei mai de seamă oameni ai orașului Brăila. Tatăl său, Petre, morar de meserie, provenea din comuna brăileană Viziru, iar prin anii 1850 s-a stabilit la marginea urbei, în zona numită ‘Islaz’. Aici și-a ridicat o moară, iar peste câtva timp, lângă moară vor fi construite alte case, ceea ce va da denumirea locului de ‘Vatra-veche’ a viitoarei comune Nedelcu Chercea. Aici se va naște în 1857 fiul său, Nedelcu.
Neexistând instituție școlară în această parte, Petre Chercea a ridicat o școală primară într-un bordei, unde va învăța și Nedelcu Chercea. După ce a terminat școala, Nedelcu a fost dat de tatăl său ‘la stăpân’ să învețe o meserie, ajungând după ceva timp tâmplar. După ce a făcut stagiul militar, participând și la Războiul de Independență, Nedelcu Chercea a reușit să-și încropească o mică afacere în zona Brăilei, anume un depozit de materiale de construcții. Se pare că a avut un mare succes, încât treptat și-a extins afacerea, iar prin 1900 avea deja o avere impresionantă. Însă era o persoană pioasă, cu frica lui Dumnezeu, ceea ce l-a făcut să întreprindă și o bogată activitate filantropică: construcții sau donații în bani. A fost, de asemenea, o persoană tolerantă religios, pentru că inclusiv evreilor le-a donat o casă care ulterior a devenit sinagogă.
A trecut la cele veșnice în anul 1946, la Brăila. Iar rămășițele sale pământești împreună cu ale soției sale, Ana, se odihnesc la Biserica ‘Sfântul Mina’ din Brăila, ctitoria sa, în două cavouri de sub pardoseala bisericii.
Mulți dintre copiii de atunci, astăzi la vârsta senectuții, își amintesc cu respect și simpatie de Nedelcu Chercea. Devenise o obișnuință pentru el ca la fiecare început și sfârșit de an școlar să vină la școală și să-i stimuleze pe cei silitori cu dulciuri sau rechizite etc. Celor buni și cu stare materială mai precară le dăruia haine și încălțăminte. Anual, în jur de 30 de copii se bucurau de grija părintească a ctitorului școlii.
În anul 2003, Nedelcu Chercea a primit, post mortem, titlul de ‘Cetățean de onoare’ al Brăilei, în cadrul unei festivități organizate în ctitoria sa, ce marca împlinirea a 75 de ani de existență a școlii.
Copiii se mândresc cu școala lor
Elevii de aici cunosc în mare parte istoria locului și a celui ce a întemeiat școala și se mândresc foarte mult cu lucrul acesta! În perioada când s-a discutat scoaterea icoanelor din școli, ei se bucurau, zicând: ‘Nouă nu vor putea să ne scoată icoanele de pe pereți!’.
‘Ne mândrim cu asemenea ‘bogăție’ spirituală. Icoanele nu-i afectează pe copii în nici un caz! Noi credem că atunci când ai educație spirituală și comportamentul este altul, respectiv mai bun! Credința îți dă și o anumită conduită, iar acest lucru reprezintă fundamentul pentru educația școlară. Icoanele din clasă ne fac să ne întoarcem mai mult către cele spirituale, pentru a putea fi și noi mai buni, mai toleranți unii cu alții. În acest sens, cu atât mai mult ele trebuie reabilitate. Iar noi ne dorim acest lucru și sperăm să o putem face în viitor’, a declarat profesoara Rodica Mocanu, directoarea școlii.
