Se implinesc 7 ani de la trecerea la Domnul a parintelui Cleopa

Pentru a marca implinirea a 7 ani de la trecerea la cele vesnice a parintelui arhimandrit Cleopa Ilie vor avea loc mai multe manifestari si slujbe dedicate parintelui Cleopa. Despre aceste evenimete comemorative, deosebit de importante, evenimente care vor avea loc la sfarsitul acestei saptamani, ne-a oferit informatii IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei: ‘Parintele Cleopa este un mare dar de la Dumnezeu pentru Biserica noastra. A trecut la cele vesnice in 2 decembrie 1998, iar anul acesta se implinesc 7 ani de la trecerea sa la Domnul si, de aceea, dorim sa marcam acest moment la Manastirea Sihastria in data de 26 noiembrie, sambata, printr-o Sf. Liturghie, un paratas si lansarea a doua carti, una despre personalitatea sa si una despre teologia sa, despre credinta ortodoxa in opera sa si, de asemenea, un CD audio si un CD video. Toate acestea se incoroneaza prin o placheta sau o medalie, scoasa cu acest prilej, dar si pentru a marca 350 de ani de existenta a Manastirii Sihastria. Deci, toate aceste momente solemne de comemorare a parintelui Cleopa sunt si un eveniment de cinstire a memoriei sale, dar si un moment de intarire a noastra in credinta, in rugaciune, pentru ca cinstirea cea binecuvantata, si mai luminoasa, si mai frumoasa este atunci cand noi, ceea ce am primit de la inaintasii nostri, punem in practica; lumina pe care am primit-o si o primim din rugaciunile parintelui Cleopa, si din citirea cartilor lui, si din tot ceea ce am insusit in sufletul nostru din intalnirea cu el cat era in viata, toate acestea, daca devin roditoare in viata noastra, atunci il cinstim cu adevarat. Deci, parintele Cleopa se bucura in duhul lui cand noi, in viata noastra, implinim sfaturile bune pe care ni le-a dat si facem intensa rugaciune in viata noastra asa dupa cum el ne-a invatat sa ne rugam prin pilda vietii sale si prin predicile pe care le-a rostit despre rugaciune. Cu alte cuvinte, am putea spune ca cinstirea se face de catre Centrul eparhial Iasi si de catre Mitropolie, in general, si de catre manastire, mai ales in aceste zile cand noi ne amintim de tot ceea ce el ne-a daruit, dar si prin o cinstire de fiecare zi, atunci cand punem in practica sfaturile pe care ni le-a dat si din cand in cand vizitam mormantul lui, chilia lui pentru a ne intari duhovniceste si pentru a spori in viata spirituala pe care el ne-a aratat-o nu numai prin cuvant, ci si prin modul sau de a fi’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…