În seara prăznuirii Sfȃntului Apostol Andrei, la Parohia Teșila I din cadrul Protoieriei Cȃmpina, comuna Valea Doftanei, județul Prahova, a fost organizat o seară cultural religioasă prin proiecția un film cu totul excepțional referitor la prigoana comunistă, proiecție la care au participat tineri din cadrul Asociației Tinerilor din Valea Doftanei, alături de doamna profesoară Richea Georgeta.
„Întȃlnirea a avut ca scop vizionarea unui film prin care au fost evidențiate credința și dragostea frățească a celor care au pătimit nedrept în cadrul închisorilor comuniste. După vizionarea filmului am dezbătut ideile principale și am depanat cȃteva amintiri din cadrul familiilor unde cunoaștem cȃteva cazuri ale oamenilor de bună credință care au fost părtași suferințelor regimului comunist.Totodată tinerii au participat la o agapă frățească după care, a fost stabilit programul manifestărilor dedicate zilei de 1 decembrie. Seara filmului duhovnicesc a avut loc în cadrul spațiului liturgic, în biserică și sper ca astfel de seri duhovnicești să mai realizăm, mai ales că nu este prima dată cȃnd reșim o proiecție de film religios”, a declarat părintele Răzvan-George Topală, coslujitor la Parohia Teșila I, Protoieria Câmpina.





