Biroul de presă al Patriarhiei Române, ne informează:
În Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, va avea loc, joi, 5 iulie 2012, de la orele 10:00, sub președinția Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În deschiderea lucrărilor, de la orele 7:30, în Catedrala Patriarhală va fi oficiată Sfânta Liturghie, iar de la orele 9:30 va fi săvârșită slujba de Te Deum.
Pe ordinea de zi se află teme de actualitate ale vieții bisericești referitoare la lucrarea pastoral-misionară, social filantropică, educațională, viața monahală, relațiile cu alte culte din țară, precum și relațiile inter-ortodoxe și inter-creștine ale Patriarhiei Române.





