Sedinta lunara cu preotii din Protopopiatul Harlau

La sediul Protopopiatului Harlau a avut loc astazi sedinta lunara cu preotii din cadrul acestui protopopiat. In cadrul acestei intruniri a fost prezentata conferinta ‘Marea rascoala de la 1907’, dupa cum ne-a spus parintele Nicolae Craciun, protopop de Harlau: ‘In cadrul sedintei lunare cu preotii parohi, pr. Pijin Marius a prezentat conferinta cu titlul ‘Marea rascoala taraneasca din anul 1907’. Dupa aceea, preotii parohi au fost atentionati privind posiblitatea provocarii unor indendii la biserici si au fost sfatuiti ca sa-si ia masurile care se iau in astfel de cazuri. Au fost dezbatute unele probleme de disciplina preoteasca, au avut loc dezbateri pe marginea Legii cultelor, a fost prezentat programul liturgic pentru perioada Postului Mare, am prezentat ultimul numar din revista noastra ‘Lumina credintei’, care a implinit 7 ani de la prima aparitie, au fost ridicate probleme cu care preotii se confrunta in parohii, iar spre finalul sedintei am stat de vorba cu preotii parohii cu privire la organizarea unui simpozion la Harlau, in colaborare cu Liceul Teoretic ‘Stefan cel Mare’, dedicat vietii si activitatii pr. Dimitrie Bejan, care a fost fiu al Harlaului’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…