Ședință preoțească în Protopopiatul Darabani

În Protopopiatul Darabani din județul Botoșani a avut loc ieri, 21 octombrie a.c., prima întâlnire preoțească din acest an. Temele puse în dezbatere, ca și la celelalte protopopiate din Arhiepiscopia Iașilor, au fost „Anul jubiliar al Sfintei Scripturi și al Sfintei Liturghii” și „Noul Statut pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române”. Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”, de lângă sediul protopopiatului. La finalul Sfintei Liturghii, părintele Constantin Pânzaru, protopop al Protopopiatului Darabani, i-a oferit Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan o icoană cu Sfântul Nicolae, „ca semn al dragostei și al prețuirii”. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a adresat apoi un cuvânt de învățătură preoților din Protopopiatul Darabani, dar și zecilor de credincioși prezenți la Sfânta Liturghie: „Astăzi, la Sfânta Liturghie, s-a citit un text dintr-o scrisoare a Sfântului Pavel către Coloseni. Printre altele, Sfântul Pavel scria următoarele: «Harul și pacea Domnului Hristos să fie peste voi toți, ca să cunoașteți voia lui Dumnezeu și să aveți cunoaștere a lui Dumnezeu», prin aceasta arătându-ne care este scopul vieții noastre”. Mâine, 23 octombrie a.c., va avea loc întâlnirea preoțească în Protopopiatul Săveni din județul Botoșani.

( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 246/ 22 octombrie 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…