În Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei s-a desfășurat ședința solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La acest eveniment solemn au fost invitați: Preafericitul Părinte Teodor al II-lea, Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi, Înaltpreasfințitul Părinte Georgios, Mitropolit de Accra, Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patras. În afara ierarhilor, membrii ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în sală au fost prezenți membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc și Permanenței Arhiepiscopiei Bucureștilor, cadre didactice, protopopi, preoți din Capitală și împrejurimi, monahi, studenți teologi și elevi seminariști.
Ședința a fost deschisă de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române care a rostit un cuvânt în care a vorbit, printre altele, despre semnificația tainelor Sfântului Botez și a Sfintei Cununii în viața familiei creștine.
„Sfântul Botez și Sfânta Cununie înseamnă, de fapt, cele două Taine majore prin care se edifică duhovnicește familia creștină. Mai pe scurt spus, anul 2011 este Anul Familiei creștine. Se cunoaște cât de importantă este familia în viața societății, dar mai ales în viața Bisericii, pentru că fără familie nu putem înțelege bine Taina Bisericii și nici fără Biserică nu putem înțelege bine vocația sfântă și eternă a iubirii din familie”, a spus Preafericirea Sa.
În continuare, Preafericitul Părinte Teodor al II-lea, Papă și Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi a rostit un cuvânt cu ocazia acestei ședințe solemne a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române în care a vorbit, printre altele, despre relațiile de cooperare și reciprocitate dintre cele două biserici surori, evidențiind responsabilitatea de a întări aceste legături.
„Nemăsurata milă a lui Dumnezeu a pus pe umerii noștri, arhiereii celor două Biserici, responsabilitatea de a continua să înaintăm împreună, pe calea unității, în duhul iubirii frățești, făcându-ne răspunzători înaintea judecății istoriei bisericești”, a precizat Patriarhul Alexandriei.
În cadrul acestei ședințe, Patriarhul Alexandriei a acordat Patriarhului României cea mai mare distincție din cadrul Patriarhiei Alexandriei, Ordinul Crucea Sfântului Apostol Marcu în grad de mare cruce.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit pentru distincția acordată arătând că acest ordin onorează Biserica Ortodoxă Română și „este un semn de progres care trebuie făcut în viitorul apropiat în relațiile noastre frățești o intensificare a misiunii în lumea de astăzi”, după cum a spus Preafericirea Sa.
Apoi, Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal, a dat citire sintezei dedicate Anului omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii, sinteză care cuprinde evaluări ale celor mai importante manifestări cu caracter religios-duhovnicesc, cultural și mediatic organizate în acest an de către eparhiile din țară și străinătate ale Patriarhiei Române
„Ședința solemnă de astăzi a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vine să încununeze întreaga activitate a ierarhilor, clericilor, cadrelor didactice, monahilor și a altor ostenitori din cadrul Bisericii sau a instituțiilor de învățământ teologic și cercetare de a aprofunda importanța și actualitatea învățăturii de credință referitoare la Taina Sfântului Botez și a Sfintei Cununii, precum și a importanței acestor două Taine pentru viața credincioșilor”, se precizează în referatul citit de Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal.
În continuare, a fost difuzat filmul documentar Familia în atenția Bisericii realizat de postul de televiziune TRINITAS al Patriarhiei Române și au fost prezentate unele noutăți editoriale apărute la editurile Patriarhiei Române și la editura Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Volumul Teologia Ortodoxă în secolul XX și la începutul secolului XXI, coordonat de pr. prof. Viorel Ioniță, a fost prezentat de părintele Conf. Dr. Daniel Benga, prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, iar volumul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, începătorul Botezului în poporul roman a fost prezentat de către părintele Nicolae Cristian Câdă, Consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La final, Înaltpreasfințitul Mitropolit Hrisostom de Patras a rostit un scurt cuvânt, apoi Ședința solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a încheiat cu un cuvânt al Patriarhului României.