Cu binecuvântarea și participarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, luni, 17 decembrie 2012, în sala-amfiteatru a Poliției Municipiului Deva, s-a desfășurat Seminarul internațional cu tema „ETICĂ, AFACERI ȘI RELIGIE”, după cum ne-a transmis pr. Mircea Mihuleț. Seminarul a fost organizat de către Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, Clubul Inspectorilor Șefi din Poliția Română (CISPOL) și Episcopia Devei și Hunedoarei.
Deschiderea lucrărilor seminarului a avut loc la ora 9.00, cei prezenți ascultând cu interes lucrări prezentate de Pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie „Sf. Ierarh Andrei Șaguna” din Sibiu, de comisar șef de Poliție Liviu Gabriel Dumitru, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara și președinte al Clubului Inspectorilor Șefi din Poliția Română (CISPOL), de Dr. Enayati Wargha, președintele Fundației „Regina Maria” din București, și de Prof. univ. dr. Tiziano Salvaterra, profesor la Facultatea de Economie din Trento (Italia) și rector al Universității Catolice din Tirana (Albania).
După fiecare referat susținut, publicul a fost invitat să adreseze întrebări conferențiarilor, astfel construindu-se un dialog interactiv și o comuniune de idei, care a dus la o reală îmbogățire a cunoștințelor și a informațiilor dobândite.





