La Editura „Filocalia” a apărut lucrarea „Antologie de Cântări”, informează ‘Ziarul Lumina’. Lucrarea inițiată și îngrijită de arhimandritul Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor și mare eclesiarh al Catedralei patriarhale, cuprinde o parte din osteneala părintelui Partenie Apetrei, care, pe lângă tipic și psaltichie, cunoștea foarte bine și istoria Bisericii Ortodoxe Române. Volumul, care a apărut cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, adună în cuprinsul său cântări ale Vecerniei, Litiei, Utreniei și ale Sfintei Liturghii, pe care autorul le-a strâns într-un buchet duhovnicesc, care s-a născut din osârdia iubitorului și cunoscătorului rânduielilor tipiconale, îndrăgostit de muzică și de slujbele bisericești. În prefața cărții, arhim. Timotei Aioanei, care l-a cunoscut pe vrednicul slujitor și iubitor de Dumnezeu părinte Partenie, evocă cu multă căldură viața autorului acestei Antologii, care, deși a intrat în mănăstire la 14 ani, era foarte apropiat de ceea ce înseamnă viața monahală, liturgică, pentru că drumul lui ducea zilnic la biserică. Exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor reușește prin rândurile așezate cu sfială despre părintele Partenei Apetrei să aducă la lumină, ca într-o icoană, chipul monahului care a strălucit în obștea de la Neamț prin cântare. „O voce cristalină, înaltă, clară, inconfundabilă. A fost darul vieții lui, un talant sau mai mulți primiți în dar de la Dăruitorul a toate (…). Iubitor și cunoscător al rânduielilor tipiconale, îndrăgostit de muzică și de slujbele Bisericii, părintele Partenie reprezintă un model de slujire. Slujire de înaltă ținută îndelungată, autentică, de vocație. (…) Cu mulți ani în urmă, la Catedrala mitropolitană din Iași cânta, uneori, cu măiestrie «Pe Tine Te lăudăm» ori «Axionul pe glasul al treilea». Cineva îmi spunea că la o Liturghie arhierească, în timp ce părintele Partenie cânta «Pe Tine Te lăudăm», arhiereul care oficia a cerut, printre lacrimi, să repete cântarea. Într-adevăr, n-am auzit niciodat această cântare mai frumos psalmodiată”, mărturisește părintele Timotei Aioanei. Pe lângă notele muzicale așezate cu măiestria psaltului erudit, iubitorul de cânt, de laudă adusă lui Dumnezeu, găsește în rândurile acestei frumoase antologii ritm de viață bisericească, cadență sobră monahală, jertfă dăruită din preaplinul dragostei față de podoaba Casei lui Dumnezeu, toate adunate și dăruite cu mare drag tuturor iubitorilor de slujbă de către părintele arhimandrit Partenie Apetrei.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





