În Duminica a VI-a după Paști, Biserica Ortodoxă a făcut pomenirea minunii vindecării unui orb din naștere de către Mântuitorul Iisus Hristos. În predica rostită în Paraclisul istoric din Reședința patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit despre boală și vederea duhovnicească a sensului ei, informează „Ziarul Lumina”.
Din minunea vindecării orbului din naștere de către Mântuitorul Iisus Hristos se arată iubirea milostivă a lui Hristos care a vindecat pe omul orb fără ca acesta să-i ceară ceva, apoi adevărul că boala este întotdeauna consecința păcatului, iar scopul vindecării este, în cele din urmă, mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos. ‘Evanghelia ne arată că nu întotdeauna orbirea sau orice boală este urmarea unui păcat personal sau a unui păcat al familiei, ci Dumnezeu îngăduie ca uneori prin boală să se arate virtuți deosebite ale omului care suferă, având însă credință în Dumnezeu și arătând răbdare și speranță deosebită’, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Omul firesc nu poate cunoaște pe deplin sensul ultim al bolii sau al suferinței fizice, nici nu poate vedea dincolo de realitățile acestei vieți. În fața unor astfel de cazuri sau chiar în fața propriei boli, trebuie să aibă smerenie și rugăciune multă pentru a dobândi gândul și mintea lui Hristos, pentru a dobândi înțelegerea duhovnicească a acestor încercări. ‘Este demn de reținut faptul că trebuie să ne abținem în a judeca pe cei bolnavi zicând că Dumnezeu l-a pedepsit sau că a păcătuit, sau că cineva din familie sau dintre rude a păcătuit, și acesta trage consecințele prin suferința bolii. În Sfânta Scriptură vedem că Dumnezeu folosește pedagogia bolii ca oamenii să evite păcatele, nu pentru că bolile ar fi urmarea păcatelor, sau ca prin boală să se arate virtuți deosebite, cum este cazul dreptului Iov, un om care era credincios, care a pierdut toate bunurile sale și familia sa, dar nu s-a răzvrătit, ci a suferit întru răbdare, speranță și așteptare, și, până la urmă, Dumnezeu, văzând răbdarea lui, ascultarea lui smerită și speranța izbăvirii lui, a făcut minune și l-a binecuvântat, redându-i tot ceea ce avea și în plus față de aceasta’, a spus Preafericirea Sa.
Prin vedere duhovnicească, omul intră în comuniune cu sfinții
Dacă omul este credincios și răbdător, boala poate fi convertită în biruință. Cei care asumă condiția unei suferințe cu nădejde în lucrarea lui Dumnezeu dobândesc un har special, de a fi părinți duhovnicești și povățuitori pentru semeni. ‘Ne gândim la părintele Teofil de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, care s-a născut orb și a trecut din această lume tot orb din punct de vedere trupește, dar orbul acesta care nu s-a vindecat niciodată de orbirea lui trupească a dobândit o vedere duhovnicească a sufletului atât de mare, încât pe foarte mulți i-a luminat cu predicile sale, cu sfaturile sale, cu rugăciunile sale, cu tot ceea ce era el ca un părinte duhovnicesc pentru fiii săi și pentru toți credincioșii. Putem spune că, în zilele noastre, am văzut cu ochii noștri cum într-un om orb s-a arătat lucrarea lui Dumnezeu’, a arătat PF Părinte Patriarh Daniel.
Dacă omul are ceea ce se numește o vedere trupească a lucrurilor, el este chemat în același timp să aibă și o vedere duhovnicească, prin care intră în comuniune cu Dumnezeu. ‘Vederea duhovnicească înseamnă vedere dincolo de ziduri, dincolo de trup, dincolo de nori, dincolo de stele, este vederea prezenței lui Dumnezeu în creația Sa, în istorie și în viața noastră personală, și mai ales vederea duhovnicească a lui Hristos în Biserica Sa. Mulțimea îngerilor, mulțimea martirilor, mulțimea ierarhilor, mulțimea cuvioșilor care sunt pictați pe bisericile noastre fac parte din vederea duhovnicească a credinței. Ei au trăit cu sute de ani în urmă, dar noi duhovnicește îi vedem ca și când sunt prezenți, și ei sunt prezenți împreună cu noi și se roagă împreună cu noi’, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
