Serbarea Zilei Naționale a României la Alba Iulia

Mii de oameni s-au înveșmântat ieri, 1 decembrie 2013, la Alba Iulia, în bucuria păstrată ca o taină sfântă în inima țării, în bucuria unirii tuturor românilor din ziua de aur a începutului de decembrie. Mângâiați de razele soare, cu steaguri în mâini și cu emoție în priviri, localnicii și oaspeții veniți de pretutindeni au umplut cetatea milenară pentru a păși în istorie și pentru a o prezenta, prefetic, prezentului, ca o merinde pentru un mâine mai bun. Fiecare pas, fiecare închinăciune, fiecare celebrare a fost ieri o punte de dor de la noi spre strămoșii care ne populează, falnici, trecutul și a căror fapte strălucesc cu putere și azi, a precizat Pr. Florin Croitoru.

Cu această ocazie, la Catedrala Reîntregirii din orașul Marii Uniri a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului și de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. Momentul de mare înălțare sufletească și de bucurie sfântă a fost urmat de o slujbă de Te Deum, în cadrul căreia cei doi ierarhi au adus laudă lui Dumnezeu și au mulțumit pentru toate binefacerile revărsate asupra poporului român și pentru darurile cu care El a înzestrat neamul românesc și pământul nostru strămoșesc.

În cuvântul rostit la acest moment aniversar, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, a spus : „Se cuvine să fim recunoscători Bunului Dumnezeu, Care ne-a așezat aici, în acest paradis etnic. Suntem singurii care, de două mii de ani, nu ne-am clintit și toți vecinii noștri ne-au găsit în aceste ținuturi. Suntem singurii care nu ne-am inventat și n-am împrumutat credința, ci Dumnezeu ne-a plămădit ca popor creștin, trimițându-l pe pământul Daciei pe Sfântul Apostol Andrei … La această sărbătoare națională, să-i mulțumim Celui-Preaînalt în biserici și mănăstiri, pentru modul providențial în care a lucrat în sânul Neamului românesc. Datori suntem să ne ridicăm la acea simțire înaltă care a însuflețit pe bravii noștri înaintași ce ne-au lăsat o scumpă moștenire: România întregită. Trăiască România Mare! Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta!”

Ziua de 1 Decembrie ne readuce aminte mereu de hotărârea istorică de la Alba Iulia, care a consfințit voința unanimă a poporului român de unire a Transilvaniei cu Patria – mamă și de faptul că libertatea și unitatea se dobândesc și se păstrează prin cutezanță, jertfă, răbdare și credință în Dumnezeu. De aceea, Alba Iulia în aura ei de Sion al sufletului românesc și metropolă istorică a Sărbătorii Naționale, rămâne pentru toți românii un oraș al gloriei și al vechilor dureri, altarul realizării marelui ideal al poporului nostru: statul național unitar român.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…