La Centrul eparhial din Timișoara a avut loc săptămâna aceasta finalizarea cursurilor pentru obținerea gradelor profesionale în preoție pentru personalul clerical din eparhiile Timişoarei, Aradului şi Caransebeşului. În prezența Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, cei 19 candidați au susținut probele orale și scrise ale examenului în fața unei comisii alcătuite din profesori de la cele trei instituții teologice din Mitropolia Banatului, după cum ne-a precizat Răzvan Fibișan de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Candidații pentru definitivat au susținut două probe scrise, constând în verificarea cunoştinţeler teologice interdisciplinare şi pastoral-misionare şi o probă orală din predică sau cateheză, liturgică şi administraţie parohială, iar pentru gradul II examenul a constat în două probe scrise de cunoştinţe teologice interdisciplinare şi pastoral-misionare.
În conformitate cu Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de personalul clerical, aprobată de Sfântul Sinod prin hotărârea nr. 1199/2008, se menţionează că obţinerea gradului definitiv este obligatorie pentru personalul clerical şi se obţine prin cursuri şi examene speciale de definitivare la minim 2 ani şi cel mult 5 ani de la titularizarea pe post, prin hirotonie. De asemenea, potrivit art. 125, alin 1 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, se arată că obţinerea gradelor profesionale (definitiv, II şi I) sunt obligatorii ca formă continuă de perfecţionare a pregătirii clerului.








