Fundația ‘Solidaritate și Speranță’ (FSS) a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, prin Centrul de consiliere și reabilitare a persoanelor dependente de alcool și alte droguri „Sfântul Nicolae”, a derulat, pe 10 noiembrie 2011, o sesiune de informare la Botoșani în cadrul proiectului ‘Cooperare transfrontalieră pentru o viață fără droguri’, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova.
Reprezentanții FSS s-au întâlnit cu 30 de persoane aflate în detenție la Penitenciarul Botoșani și cu elevii din trei clase de la Liceul Pedagogic ‘Nicolae Iorga’ Botoșani. S-a discutat cu privire la traficul și dependența de substanțe psihoactive, dar și despre aspecte ale codependenței, alcoolismului și dependenței de droguri. ‘Discuțiile cu cele două grupuri au fost dinamice. Trebuie să ținem cont de faptul că o mare parte din deținuții prezenți au ajuns în penitenciar din cauza consumului de droguri. De asemenea, tinerii liceeni au dorit să afle cât mai multe informații cu privire la efectele consumului de droguri. În perioada octombrie-noiembrie 2011 se desfășoară sesiuni de informare privind efectele consumului de alcool asupra sănătății publice, pentru tinerii cu vârste între 10-20 de ani, din unitățile de învățământ din Vaslui, Botoșani și Galați’, a declarat Ionuț Ignat, responsabil de comunicare în cadrul proiectului.





