Sesiuni de formare pentru preoți în Arhiepiscopia Bucureștilor

În perioada 1-17 septembrie se vor desfășura cursurile pentru obținerea definitivatului, gradului II și I în preoție. Sesiunile de formare vor avea loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Dosarele vor fi depuse la Centrul eparhial între 15 iulie – 1 august.

Mai multe informații cu privire la condițiile necesare pentru înscrierea la cursuri a oferit pentru TRINITAS TV, protos. Veniamin Goreanu, Consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor: „Pentru obținerea gradului definitiv, atât pentru studii medii, cât și pentru studii superioare, candidații trebuie să aibă cel puțin doi ani de la titularizarea pe post, adică din momentul hirotoniei și ocupării unui post prin concurs. Ei pot să urmeze aceste cursuri în intervalul dintre doi și cinci ani. Candidații trebuie să prezinte o adeverință din care să reiasă că au vechimea necesară pentru a putea urma aceste cursuri și un memoriu vizat de către protopop care să certifice activitățile pe care preoții le-au desfășurat la parohiile la care activează”.

Pe 20 și 21 septembrie va avea loc susținerea examenului. La aceste cursuri vor participa preoți din Mitropolia Munteniei și Dobrogei, recomandați de către fiecare eparhie.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…