Duminica Învierii fiului văduvei din Nain
În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain și împreună cu El mergeau ucenicii Lui și mulțime mare. Iar când S-a apropiat de poarta cetății, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, și ea era văduvă, iar mulțime mare din cetate era cu ea. Și, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: Nu plânge! Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Și a zis: Tinere, ție îți zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a ridicat și a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale. Și frică i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare S-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.
Luca 7, 11-16
Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu
Era fiul lui Alfeu şi fratele lui Matei, vameşul şi evanghelistul. Când Domnul nostru Iisus Hristos vieţuia cu trupul pe pământ şi alegea pentru vrednicia apostolească pe oamenii cei fără de răutate şi drepţi, ca să-i trimită la propovăduirea Evangheliei în toată lumea, atunci l-a ales pe acest Iacob şi ca pe un vrednic l-a numărat în ceata apostolească.
Iar Iacob a fost dintre cei doisprezece apostoli, însuşi văzător şi ucenic al lui Hristos, propovăduitor al Tainelor şi următor paşilor Lui şi împreună cu ceilalţi Apostoli, primind Sfântul Duh care s-a pogorât asupra lor în limbi de foc, a mers la diferite neamuri şi popoare ca să propovăduiască pe Hristos, să povăţuiască şi să-i aducă pe cei rătăciţi la calea mântuirii.
Aprinzându-se cu râvna cea dumnezeiască, ca focul a ars spinii necredinţei, a sfărâmat idolii şi le-a risipit capiştile, a tămăduit multe boli şi a gonit din oameni duhurile necurate şi viclene şi a adus Domnului nostru Iisus Hristos mulţime de popor, de la care şi-a câştigat numele cel nou: sămânţa dumnezeiască, căci semănând în inimile oamenilor cuvântul dumnezeiesc a sădit şi a sporit dreapta credinţă.
Pentru aceasta s-a numit sămânţa dumnezeiască. Şi înconjurând multe ţări, a semănat sămânţa cea cerească şi, adunând spicele mântuirii omeneşti, a sfârşit alergarea sa pe urma lui Hristos, pentru că s-a făcut următor al patimilor Lui, şi fiind pironit pe cruce şi-a dat sufletul său lui Dumnezeu.
Şi această dumnezeiască sămânţă – adică Sfântul Iacob – a fost adunată cu roduri însutite în cereasca jitniţă unde, săturându-se însuşi de vederea feţei lui Dumnezeu, şi nouă ne mijloceşte aceeaşi săturare cu rugăciunile sale.
Tropar glasul 3
Apostole Sfinte Iacob, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.
Sfântul Cuvios Andronic și Atanasia, soția sa
Sfântul Andronic († sec. V) a trăit în Antiohia Siriei în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395). Fiind căsătorit, a avut doi copii pe care i-a pierdut în urma unei boli. Astfel, și-a împărțit averea săracilor și a plecat împreună cu soția sa la Locurile Sfinte, apoi în Alexandria Egiptului.
Atanasia, soția sa, a intrat într-o mănăstire de maici din Tebaida, iar Sfântul Andronic a rămas la schitul cuviosului Daniil, în apropiere de Alexandria. După 24 de ani petrecuți în mănăstire, Sfântul Andronic și Sfânta Atanasia au trecut la Domnul.
Troparul Sfântului Cuvios Andronic, glasul 1:
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Andronic. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Troparul Sfintei Cuvioase Atanasia, glasul al 8-lea:
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Atanasia, duhul tău.
