Biserica Ortodoxă sărbătorește la 29 iunie pe unii dintre cei mai mari și mai cunoscuți dintre sfinți, Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cei doi sfinți au fost martirizați la Roma în timpul persecuției împăratului Nero din anul 67. Pomenirea lor comună are la bază mai multe evenimente: martiriul lor din aceeași zi, care a determinat credincioșii să instituie o sărbătoare în cinstea muceniciei lor încă din secolul al II-lea, și mutarea moaștelor celor doi Apostoli, potrivit teologului Louis Duchesne (Les Origines du culte chrétien), în această zi, în locul numit ‘ad catacumbas’, de pe Via Appia din Roma la 258. La Roma, acest eveniment a fost sărbătorit încă din vremea împăratului Constantin cel Mare. De aici a trecut și în Răsărit, unde a fost sărbătorită cu mai multă solemnitate, mai ales din secolul al VI-lea. Cinstirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este atestată în Constituțiile Apostolice (VIII, 33): ‘Zilele Apostolilor, să le serbeze, căci ei au fost învățătorii voștri în Hristos și v-au învrednicit de Duhul Sfânt’.
Sfântul Apostol Petru, iudeu de neam, avea numele de Simon pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a fericit pentru mărturisirea numelui Lui, cu numele simbolic de ‘Chifa’, care înseamnă piatră și pe a cărui mărturisire adevărată a fost zidită Biserica lui Hristos. După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru a fost cel dintâi care a vestit poporului evreu pe Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat. Sfântul Petru a mai propovăduit Evanghelia lui Hristos în Antiohia, Pont, Bitinia, Galatia, Capadocia și la Roma. În anul 44, regele Irod Agripa, făcând pe plac iudeilor, l-a ucis pe Apostolul Iacob și l-a închis într-o temniță bine păzită de Sfântul Petru, dorind să-l omoare și pe el. Printr-o minune însă, un înger trimis de Dumnezeu l-a scos din temniță. După eliberarea minunată, Sfântul Petru a plecat din Iudeea la Roma, unde a suferit moartea martirică. Sfântul Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos pentru a arăta deosebirea dintre chinurile sale și cele ale Mântuitorului Iisus Hristos. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru s-a ridicat Bazilica ‘Sfântul Petru’.
Sfântul Pavel, ‘fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos’
Pavel Apostolul se numea înainte Saul, fiind evreu din seminția lui Veniamin, zelos apărător al Legii Vechi și aprig prigonitor al Bisericii lui Hristos. După convertirea de pe drumul Damascului, Sfântul Apostol Pavel, ‘vasul ales’ al Domnului, a propovăduit cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos în timpul celor trei călătorii misionare ale sale atât printre cei de un neam cu el, dar mai ales printre cei de alt neam: în Grecia, Atena, Corint, Asia, Macedonia până la Roma. De aceea, Sfântul Pavel a fost numit ‘Apostol al Neamurilor’. Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că ‘este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos’. Lucrarea lui misionară a provocat ura față de el din partea iudeilor, care în anul 58 l-au prins în Ierusalim și l-au întemnițat timp de doi ani în Cezareea Palestinei. Apoi a fost dus la Roma pentru a fi judecat de către împărat deoarece era cetățean roman. Aici a stat alți doi ani, iar după judecarea lui în anul 63 a fost eliberat. După această captivitate, Sfântul Pavel își continuă apostolatul prin Spania, Italia, Efes, Macedonia, Corint, Creta și alte părți, ceea ce au determinat autoritățile romane să-l prindă și să-l ducă din nou în închisoare la Roma, de unde scrie testamentul său spiritual, Epistola a doua către Timotei, în anul 66, unde îndeamnă pe episcop să aprindă și mai mult harul primit prin hirotonie de la el, să rămână statornic în credință și să-și împlinească cu responsabilitate slujirea lui. La 29 iunie 67 a fost martirizat prin decapitare, deoarece a fost cetățean roman, pe colina Vaticanului, dimpreună cu Apostolul Petru care fost răstignit. Potrivit tradiției, ‘Apostolul Neamurilor’ a fost martirizat pe Via Ostia, unde capul său a sărit de trei ori pe pământ, la fiecare atingere răsărind câte un izvor, de aici și denumirea ‘Tre Fontane’. Mai târziu, s-a ridicat Biserica ‘San Paolo fuori le Mura’ (Sfântul Pavel din afara zidurilor).
Potrivit site-ului heritage-key.com, arheologii au descoperit fresce și alte dovezi prin care atestă tradiția că Sfântul Petru și Sfântul Pavel au fost închiși într-o temniță subterană de către împăratul Nero, înainte de moartea martirică. Locul este închisoarea Mamertine, un complex de încăperi suprapuse. Accesul în încăperea inferioară se făcea printr-o gaură în podea pe unde se aruncau cei închiși. Din motive de siguranță, această gaură a fost acoperită cu un grilaj metalic, iar accesul se face pe niște trepte, realizate de curând. Deasupra închisorii s-a ridicat Biserica barocă închinată lui San Giuseppe dei Falegnami (al Dulgherilor). Închisoarea Mamertine se află la poalele Dealului Capitoliului din Roma.
Exemplu de iertare și încredere în bunătatea lui Dumnezeu
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt considerați ocrotitori ai celor privați de libertate din România, deoarece în penitenciare ajung oameni care au greșit față de Dumnezeu, precum acești doi corifei ai Ortodoxiei. Sfântul Petru s-a lepădat de El, iar Sfântul Pavel i-a prigonit pe creștini, dar după căință puternică au fost iertați, de aceea ei reprezintă un exemplu de iertare și încredere în bunătatea lui Dumnezeu pentru cei care greșesc. De asemenea, cei doi Sfinți Apostoli au fost închiși, nu pentru că au făcut ceva rău, ci pentru vina că L-au mărturisit pe Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu și Mântuitor al oamenilor.
În 1993 și 1997, între Patriarhia Română și Ministerul Justiției s-au semnat niște protocoale privind desfășurarea asistenței religioase în sistemul penitenciar românesc. Potrivit acestor protocoale, Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost considerați ocrotitori ai sistemului penitenciar din România, datorită vieții pe care au avut-o Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Totodată, prin Legea 293 din 28 iunie 2004, privind statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, se arată că ‘ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administrației penitenciare’ (la articolul 77). În fiecare unitate penitenciară din țara noastră au fost înființate biserici, capele și paraclise, unde există câte un preot ortodox. Preoții din penitenciare se ocupă, pe lângă slujirea liturgică, și de acordarea serviciilor de asistență religioasă și consiliere spirituală a tuturor deținuților care solicită acest lucru. Aceste servicii se realizează în colaborare cu Direcția Reintegrare Socială din fiecare unitate în sistem penitenciar din țara noastră.
Nu trebuie uitat că acest cuvânt, penitenciar, se referă la penitență, la pocăință pentru faptele rele săvârșite și astfel penitenciarul este înțeles drept loc de salvare, de schimbare a modului de a gândi, a viețui și de a făptui, și nu se referă la pedeapsa în sine.(Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 29 iunie 2011).
Sinaxar în această lună, în ziua a douăzeci și noua, pomenirea Sfinților Slăviților și întru tot lăudaților și mai-marilor Apostoli Petru și Pavel:
„La aceștia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea și chemarea Domnului. De vreme ce pe unul l-a fericit, și l-a numit piatră, asupra căruia zice că a întărit Biserica (adică asupra mărturisirii lui); iar pentru celălalt (adică pentru Pavel) a zis că va să fie vas alegerii, și-i va purta numele Lui înaintea tiranilor și a împăraților. însă Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi-chemat, trăgându-se dintr-un oraș mic și neînsemnat, adică din Betsaida, feciorul lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Trăind cu mare lipsă și sărăcie, își ținea viața cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său Iona, atunci Simon căsătorindu-se, și-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, și a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăție. Deci pe vremea în care era Ioan la pază în temniță, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, și aflând pe Andrei și pe Petru unde-și întindeau năvodul și mrejele, i-a chemat și îndată au urmat după Dânsul.
Iar după Patima, Moartea, învierea și înălțarea Domnului la cer, și după Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime, propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia, Asia și în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Și pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărătind acolo Nero, a fost răstignit cu capul în jos, precum el însuși a i cerut și și-a primit fericitul sfârșit.
El era la chipul feței alb, puțin cam galben, pleșuv și des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi și roșu, cărunt la cap și la barbă, cu nasul cam lungăreț, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc, drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptății, din râvnă dumnezeiască. Spre cei ce veneau la pocăință era iertător, și lesne a schimba și a muta hotărârile și judecățile cele mai dinainte.
Iar Sfantul Pavel, și el era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind învățat de Gămăliei, și instruit desăvârșit în Legea lui Moise. Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii, jefuia și strica Biserica lui Hristos, și cu a lui voie și sfat a fost omorât întâiul mucenic j Ștefan. Deci, cunoscându-se de Dumnezeu în amiaza zilei, și orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost trimis către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc; și acela învățându-l, l-a botezat. Și fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca și cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat și a cuprins toată lumea; și ajungând la Roma, și învățând pe mulți, și-a săvârșit viața j acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru. Și se spune că din tăierea aceea a curs sânge și lapte. Și măcar că fericitul Pavel s-a săvârșit mai pe urma lui Petru, moaștele lor însă tot la un loc s-au pus.
Fericitul apostol Pavel era și el pleșuv la cap, vesel la căutătură, cu sprâncenele plecate în jos, alb la față, barba îi era cam lungă cu cuviință, cu nasul rotund și cuvios, la toată fața împodobit, cam cărunt la cap și la barbă, om sănătos cu virtutea, puțin cam scurt la trup, înțelept, plin de daruri, cu cuviința obiceiurilor sale și cu tăria cuvintelor sale, și cu dumnezeiasca putere trăgea pe cei ce mergeau la dânsul”.
În ziua sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel Biserica a rânduit la Sfânta Liturghie să se citească Pericopa Evanghelică de la Sf. Ev. Matei, capitolul 16, vs. 13-19. De asemenea, lectura Apostolului este din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel capitolul 1, versetele de la 7 la 12 și din Epistola a II-a către Corinteni capitolul 11, vs. 21 – capitolul 12, vs. 9.
„În vremea aceea venind Iisus în părțile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alții Ilie, alții Ieremia sau unul dintre prooroci. Și le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit ești Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Și Eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri” (Matei 16, 13-19)
„Fraților, har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos! Mulțumesc întâi Dumnezeului meu, prin Iisus Hristos, pentru voi toți, fiindcă credința voastră se vestește în toată lumea. Căci martor îmi este Dumnezeu, Căruia Îi slujesc cu duhul meu întru Evanghelia Fiului Său, că neîncetat fac pomenire despre voi, cerând totdeauna în rugăciunile mele ca să am cumva, prin voința Lui, vreodată, bun prilej ca să vin la voi. Pentru că doresc mult să vă văd ca să vă împărtășesc vreun har duhovnicesc, spre întărirea voastră. Și aceasta, ca să mă mângâi împreună cu voi prin credința noastră laolaltă, a voastră și a mea” (Ap. Romani 1, 7-12)
Fraților, în orice ar cuteza cineva – întru neînțelepție zic, – cutez și eu! Sunt ei evrei? Sunt și eu. Sunt ei israeliți? Israelit sunt și eu. Sunt ei sămânța lui Avraam? Sunt și eu. Sunt ei slujitori ai lui Hristos? Nebunește spun: eu nu mai mult ca ei! În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori. De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fără una. De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte și o zi am petrecut în largul mării. În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frații cei mincinoși; În osteneală și în trudă, în privegheri adeseori, în foame și în sete, în posturi de multe ori, în frig și în lipsă de haine. Pe lângă cele din afară, ceea ce mă împresoară în toate zilele este grija de toate Bisericile. Cine este slab și eu să nu fiu slab? Cine se smintește și eu să nu ard? Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu cele ale slăbiciunii mele! Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, știe că nu mint! În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă, Și printr-o fereastră am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coș, și am scăpat din mâinile lui. Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuși la vedenii și la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu știu; fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Și-l știu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu știu, Dumnezeu știe Că a fost răpit în rai și a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele. Căci chiar dacă aș vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine. Și pentru ca să nu mă trufesc cu măreția descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; Și mi-a zis: Îți este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos. (II Corinteni 11, 21 – 12, 9)
