Sf. Ap. și Ev. Matei sărbătorit la parohia Șerbănești-Ștefănești, Protopopiatul Drăgășani

În ziua prăznuirii „Sfântului Apostol și Evanghelist Matei”, astăzi, 16 noiembrie, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Parohia Șerbănești din localitatea Ștefănești, județul Vâlcea, fosta Mănăstire Morunglavu, care și-a serbat hramul, după cum informează arhiram.ro.

Sărbătoarea a început cu slujba Utreniei, urmată de Acatistul „Sfântului Apostol și Evanghelist Matei” și a continuat cu Sfânta Liturghie.

La sfârșitul slujbei, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a elogiat viața și activitatea Sfântului Apostol Matei ca ucenic, scriitor și mucenic pentru Domnul nostru Iisus Hristos, îndemnându-i pe credincioșii să-i urmeze exemplul în sfințenie și jertfelnicie sufletească și trupească.

După Sfânta Liturghie a fost sfințită crucea și piatra funerară de pe mormântul ctitorilor și s-a săvârșit parastasul pentru binefăcătorii și ostenitorii sfântului lăcaș.

Alături de credincioșii parohiei și fiii satului de pretutindeni, la această bucurie a comunității, au răspuns invitației, Părintele Iulian Mădălin Bușagă, Protopop de Drăgășani,Prof. drd. Florin Epure, Director Executiv, Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Vâlcea, reprezentanți ai administrației locale și un grup de monahii de la Schitului Ostrov din orașul Călimănești.

Sărbătoarea de anul acesta marchează totodată și împlinirea a 265 de ani de când jupânul Matei Morunglavu a închinat lui Dumnezeu acest sfânt lăcaș, care până în anul 1936 a funcționat ca așezământ monahal. De-a lungul existenței sale ca mănăstire, biserica a fost reparată între anii 1849-1857, în timpul starețului Iosif Naniescu, când pictorul Gheorghe Tattarescu îi restaurează întreaga pictură murală.

Fosta Mănăstire Morunglavu, care figurează ca monument istoric în lista patrimoniului cultural național, din localitatea Șerbănești (Ștefănești, județul Vâlcea), este ctitoria boierului Matei Morunglavu, fiul diaconului Dumitrașcu și jupânița Maria, la anul 1746. În testamentul său, jupân Matei Morunglavu spunea că: „(…) nefăcând feciori, am făcut acest schit, în loc de fecior”. Tot în actul testamentar, ctitorul a lăsat „cu limbă de moarte” ca niciodată să nu se aleagă stareț dintre străini, ci numai din rândul monahilor români. La o anumită vreme, probabil după moartea soției, Matei Morunglavu alege calea călugăriei sub numele de Metodie. A adormit întru Domnul la 14 septembrie 1756 și a fost îngropat în biserica sa, fără nicio piatră de mormânt.

Ansamblul monastic de la Șerbănești a jucat un rol important în timpul „zaverei” de la 1821. Aici au poposit pandurii lui Tudor în drumul lor către București și tot aici și-au stabilit turcii cartierul general înainte de luptele care s-au purtat la Drăgășani și Zăvideni.

Din anul 1936, când a încetat viața monahală aici, ctitoria de la Șerbănești fost reparată parțial, slujind până astăzi comunității ca biserică de enorie.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…