Sf. Maslu la Spitalul de Pneumoftiziologie din satul Izvoru, Protoieria Bolintin

Pe 21 martie 2012, în cadrul Cercului III pastoral-misionar al Protoieriei Bolintin, un sobor de preoți a săvârșit Taina Sfântului Maslu , în Spitalul de Pneumoftiziologie din satul Izvoru, comuna Vânătorii Mici, informează episcopiagiurgiului.ro.

La această Sf. Taină au participat atât bolnavii internați, cât și personalul Spitalului. La final, părintele Antone Marian de la Parohia Cartojani a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat, aducând aminte de exemple din Sfânta Scriptură, că suntem datori a avea răbdare în supărări și-n suferințe.

Totodată, a arătat rolul foarte important pe care îl are personalul angajat al oricărui spital, față de cei ce sunt bolnavi.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…