Sf. Proroc Ieremia; Sf. Cuv. Mc. Eftimie, Ignatie și Acachie; Duminica Sf. Ap. Toma

Duminica Tomii

De două mii de ani ne purtăm prin lume cu Toma de mână şi nu ştim prea bine de ce i se spunea Geamănul şi prea târziu ne dăm seama că i suntem de o potrivă. Frate de necredinţă şi îndoială, de înfrigurări şi aşteptare, de cutremur şi îngenunchere, el rămâne obsesia noastră perpetuă şi întruparea neputinţei noastre de a accepta Bucuria dintr’odată şi fără echivoc.

Există nu numai o dramă a Patimilor, ci şi una – mai puternică – a Învierii, şi ea se consumă, totodată, în sufletul lui Toma. În trei trepte se consumă, toate ale lui Toma: el află şi nu i vine să creadă; vede şi încă se îndoieşte; se înfrânge şi biruie.

Nuanţele sunt revelatorii. Toma nu e necredincios prin structură, ci mai degrabă ipostaza omului care exclamă: e prea frumos ca să fie adevărat! El nu e un împietrit, cum devenise – de pildă – Iuda. El nu refuză să creadă; el e doar copleşit de obiectul credinţei lui virtuale. Fenomenul Învierii i se pare colosal. Poate că e singurul dintre ucenici care inituieşte implicaţiile ei cosmice. Toma ştie că adevărul trebuie să existe în sine, dar îl imploră să i devină certitudine, adică adevărul lui, personal. Cei zece îi spun: L-am văzut pe Domnul. El nu le pune la îndoială spusele, ci doar putinţa ochilor lor de a nu se fi înşelat. De aceea, el se hotărăşte să facă apel la simţul tactil, cel mai material dintre cele cinci. Aceasta, în ipoteza că Domnul i se va arăta şi lui.

Toma îl vede pe Domnul. Şi totuşi, se îndoieşte de adevărul Lui. Nu se încrede în simţul văzului. El ştie ce poate fi o vedenie, o halucinaţie, o iluzie optică, o sugestie în masă. Prevăzuse impasul, era pregătit. Nici nu era el întâiul şovăielnic. Oare Petru nu se îndoise de Cel ce umbla pe ape? Oare acelaşi Petru nu se îndoise de dumnezeirea Celui stâlcit în bătăi? Oare Maria Magdalena nu i se plângea Grădinarului că i se furase Stăpânul din mormânt? Toma şedea în faţa lui Iisus cu povara – adânc omenească – a tuturor îndoielilor Vechiului şi Noului Testament. Îndoiala e jumătatea drumului dintre credinţă şi necredinţă, şi poate duce ori la una, ori la cealaltă. Împietritul refuză deopotrivă şi adevărul şi certitudinea. El nu solicită miracolul, iar când acesta se produce totuşi şi i oferă evidenţa, el va exclama: cu domnul demonilor îi scoate pe demoni. Toma e un necredincios numai prin aceea că, bântuit de îndoială, are nesăbuirea de a solicita minunea sensibilă. El nu cunoaşte credinţa pură şi încă nu a învăţat că minunea demonstrativă e argumentul vulgar al lui Dumnezeu pentru spiritele inferioare. Este el un spirit inferior? Până la acest prag cel puţin, aşa se arată. Dar Domnul îl cunoaşte mai bine pe Toma şi, înainte ca acesta să şi fi rostit cererea, întinde palmele spre el, îi oferă urmele cuielor şi urma suliţei şi…

Aici e minunea! Nu ni se spune că Toma ar fi ajuns să atingă cu degetele rănile Domnului. Gestul însuşi al lui Iisus de a i se supune sensibil îi sfărâmă îndoiala şi l prăbuşeşte în genunchi. El nu se poate încovoia la treapta spiritului de jos. E un biruitor lăuntric: rănile Domnului sunt şi ale lui Toma, Domnul este şi al lui Toma.

(Mitropolitul Bartolomeu Anania)

Sf. Proroc Ieremia

Sfântul Proroc Ieremia a fost din Anatot, cetatea preoţilor, în partea lui Veniamin, cetate departe de Ierusalim ca la trei mile, născut după tată, Helchie, mai marele preot.

El a fost ales şi sfinţit proroc din pântecele maicii sale, precum însuşi Domnul i-a prezis despre aceasta: Mai înainte de a te zămisli în pântece te-am cunoscut şi mai înainte de a ieşi tu din coapse te-am sfinţit şi te-am pus proroc între neamuri.

Sfântul Ieremia, după mărturia Sfântului Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, a fost feciorelnic în toată vremea vieţii sale şi trimis de Dumnezeu preot, învăţător şi proroc. El a început a proroci din vârstă copilărească, precum este arătat în capitolul întîi al cărţii lui.

Tropar glasul 2

A proorocului Tău, Doamne, Ieremia pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

Sf. Cuv. Mc. Eftimie, Ignatie și Acachie

Se săvârşeşte pomenirea acestor trei sfinti noi-mucenici în cinstitul lor mucenicesc locaş ce se află la Schitul cinstitului Înaintemergător de la Manastirea Sfântul Pantelimon din Muntele Atos, unde se gasesc si capetele mucenicilor.

Eftimie, ce se trăgea cu neamul din Demiga Peloponesului, şi în Constantinopol la anul 1814, la douăzeci şi două martie în Duminica Floriilor, prin sabie s-a nevoit. Sfântul nou mucenic Eftimie este pomenit aparte si in ziua de 22 martie.

Ignatie cel ce se trăgea din Zagora veche şi în Constantinopol, în acelaşi an, la opt octombrie, prin sugrumare s-a săvârşit. Sfântul nou mucenic Ignatie este pomenit aparte în ziua de 8 octombrie.

Acachie, cel ce se trăgea din Tesalonic şi în Constantinopol la anul 1815, la întâi mai, prin sabie s-a săvârşit.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…