Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Cerbu

În Duminica a III-a din perioada Postului Mare, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a săvârșit în sobor de preoți și diaconi Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Cerbu, după cum ne-a menționat Alexandru Chituță.

La Sfânta Liturghie arhierească săvârșită în altarul de vară au participat numeroși credincioși.

Preasfințitul Părinte Visarion a ținut și un cuvânt de învățătură arătând importanța Sfintei Cruci în viața credincioșilor.

La sfârșit, prin dragostea părintelui stareț Ignatie, toți credincioși au participat și la o agapă creștină.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…