Mănăstirea Surpatele, din comuna Frâncești, județul Vâlcea, ctitoria boierilor Buzești și a doamnei Marica Brâncoveanu a primit astăzi, 1 aprilie 2012, vizita Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după cum a precizat arhidiacon Ioan Liviu Găman.
În cuvântul de învățătură rostit după Sfânta Evanghelie, Preasfințitul Emilian Lovișteanul a explicat pericopa evanghelică din această zi, îndemnându-i pe credincioși să înmulțească rugăciunea către Dumnezeu în această perioadă de post pentru curățirea păcatelor și dobândirea vieții veșnice: „Din Evanghelia Duminicii a V-a din Postul Mare învățăm cu toții să cerem la Dumnezeu dobândirea vieții veșnice. Să fim de-a dreapta și de-a stânga Lui, rânduiește Domnul după cum voiește, însă noi, trebuie să ne rugăm lui să fie salvate sufletele noastre și să avem o viață bine plăcută aici pe pământ pentru a ne învrednici de viața veșnică din ceruri. O duminică în care suntem pregătiți să parcurgem timpul rămas până la Sfânta Înviere, și a-l însoți pe Mântuitorul Hristos în patimile și în suferințele Lui, în Moartea pe Cruce, și mai ales în Înviere, care este chezășia sau arvuna tuturor ostenelilor noastre”.
Preasfinția Sa a prezentat, apoi, viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, sărbătorită astăzi, arătând ostenelile și nevoința sa în pustietate pentru iertarea păcatelor și mântuirea sufletului: „Sfânta Maria Egipteanca este un model de pocăință. Cu toții greșim, cu toții păcătuim, însă este nevoie de întoarcere la Dumnezeu. Aceasta este frumusețea vieții creștine sau mai bine zis bunătatea lui Dumnezeu, că oricât ar greși omul, Dumnezeu îl iartă, dacă acesta dorește iertarea. Deci iubirea lui Dumnezeu este mare, iar noi trebuie să nu ne încredem în mod extrem în ea, ci să ne bucurăm de iubirea Lui pentru a primi iertarea păcatelor noastre”.
În încheiere, Preasfințitul Emilian Lovișteanul a binecuvântat soborul de maici și pe credincioșii prezenți, mulțumind lui Dumnezeu pentru această deosebită și sfântă zi.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul coral al mănăstirii.
La eveniment au mai fost prezenți, părintele arhimandrit Vartolomeu Androni, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului și numeroși credincioși din eparhie.





