Sute de credincioși s-au adunat și astăzi, pe Esplanada Catedralei Patriarhale, la slujba Sfintei Liturghii, dedicată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Slujba a fost săvârșită de un sobor de arhierei în frunte cu Înaltpreasfințitul Mihail, Arhiepiscopul Ortodox al Vienei, delegatul Patriarhiei Ecumenice. Înaltpreasfinția Sa a rostit, la final, un cuvânt de învățătură, în care a evidențat virtuțiile de care a dat dovadă Sfântul Dimitrie, martirizat în secolul al III-lea pentru credința în Hristos. Mucenicii au obținut prin pătimirea lor pământească nemurirea cerească și, de aceea, ei sunt vii în Biserică prin modelul vieții lor, a mai spus înaltul ierarh grec, informează postul de radio al Patriarhiei Române, TRINITAS.
Sfânta Liturghie, săvârșită la Catedrala Patriarhală de un numeros sobor de arhierei de sărbătoarea Sf. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir





