Sfânta Mănăstire Cozia și-a serbat hramul

Mănăstirea Cozia, ctitoria marelui voievod Mircea cel Bătrân, într-un cadru liturgic solemn și-a serbat astăzi, 24 iunie, patronul spiritual, pe Dumnezeu în Sfânta Treime. Praznicul a început în seara zilei de 23 iunie, cu slujba Privegherii și a continuat astăzi, cu Acatistul „Sfintei Treimi” și Sfânta Liturghie, informează arhiram.ro

Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată în prezența Chiriarhului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Gherasim, de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de peste 40 de preoți și diaconi de la parohiile și mănăstirile din Eparhie și din țară.

După Sfânta Evanghelie, Preasfințitul Episcop Emilian a ținut un cuvânt de învățătură în care a arătat importanța cinstirii Sfintei Treimi în Biserica noastră, evidențiind faptul că dogma Sfintei Treimi este fundamentul învățăturii noastre creștine. Iar despre însemătatea solemnității de la străvechea lavră vâlceană, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a spus :”Praznicul Preasfintei Treimi adună mulțime de clerici și credincioși în bisericile ortodoxe pentru a cinsti pe Dumnezeu în întreită persoană: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Astăzi la Mănăstirea Cozia am serbat al 625-lea hram, pentru că se împlinesc 625 de ani de la târnosirea bisericii, ctitorită de Voievodul Mircea cel Bătrân. Ne bucurăm că generațiile care au trecut au păstrat cu sfințenie această mănăstire și mai ales Tradiția Bisericii, iar noi cei de astăzi avem responsabilitatea de a păstra și consolida patrimoniul istoric și spiritual pe care Biserica noastră Ortodoxă Română ni-l împărtășește spre sfințire și spre bucurie în Duhul Sfânt. Ctitoria de la Cozia reprezintă un simbol pentru Țara Românească, pentru că este cea mai veche mănăstire, și de-a lungul veacurilor mulți monahi au viețuit aici și s-au rugat pentru neamul românesc și, totodată, au mijlocit înaintea lui Dumnezeu pentru mulțimea pelerinilor care au venit, s-au închinat și au plecat în lucrările lor casnice și instituționale. Astăzi, Mănăstirea Cozia trăiește o zi de grandioasă sărbătoare, hramul bisericii mari, și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că a păstrat această ctitorie și pentru că ne-a adus la existență, dar și pentru că putem să Îl slăvim în fiecare zi a vieții noastre și mai ales, pentru că putem să ne închinăm în bisericile noastre, lăudându-L și mulțumindu-I pentru toate darurile revărsate asupra noastră”.

În timpul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul Ioan Stăticescu, absolvent al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu și în preot pe părintele diacon Eugeniu Manole, pentru Biserica „Sfântul Dumitru” din Parohia Zmeurăt, Protoieria Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți amintind faptul că astăzi alături de Praznicul Sfintei Treimi este cinstită și Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor ca Drăgaica sau Sânzienele.

Răspunsurile la strană au fost oferite de o parte din grupul psaltic-misionar al Patriarhiei Române „Evloghia”.

Mulțumind tuturor pentru participare, părintele Arhimandrit Dr. Vartolomeu Androni, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului și Starețul Mănăstirii Cozia, a conchis: „Marele Domnitor Mircea cel Bătrân a fixat acest hram ca pe o corolă în cinstea Sfintei Treimi: Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt. Această sărbătoare a Sfintei Treimi înseamnă pentru noi creștini ortodocși, axiomă și este pleroma legăturii lui Dumnezeu cu omul, pentru că omul se mântuiește numai în Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt. Aceasta ne îndreptățește să gândim și să credem că trebuie să fim și noi toți creștinii una, pentru că Domnul nostru Iisus Hristos S-a rugat Tatălui „ca toți să fie una” ca și Sfânta Treime”.

Grandoarea și plenitudinea duhovnicească a aceastei mari sărbători ortodoxe a reunit la Cozia oficialități locale, personalități culturale, stareți și starețe de la mănăstirile vâlcene, preoți și credincioși din parohiile eparhiei, dar și sute de pelerini din țară și din străinătate, care vin, an de an, la hramul mănăstirii.

Situat la 3 km de stațiunea balneo-climaterică Călimănești-Căciulata, pe malul drept al Oltului și la circa 20 de km nord de Râmnicu Vâlcea, Ansamblul mănăstiresc de la Cozia, cu hramul „Sfânta Treime”, la început a fost cunoscut sub numele de „Mănăstirea Nucet”, abia mai târziu primind numele de „Cozia”, după muntele din vecinătate.

Biserica mare cu hramul „Sfânta Treime”, armonios proporționată, cu ornamentație bogată, a fost construită de meșteri din Moravia, după modelul bisericii sârbești din Crușevăț, din piatră albă tare, între anii 1387 și 1391, ctitor fiind domnitorul Mircea cel Bătrân. Concepută după planul trilobat, ea surprinde prin precizia și perfecțiunea realizării artistice. A fost sfințită la 18 mai 1388. Partea superioară a chenarelor de la ferestre, rozetele de deasupra lor și pictura din pronaos datează din timpul lui Mircea cel Bătrân. Pictura a fost renovată în 1517, în vremea lui Neagoe Basarab, când s-a făcut și fântâna care îi poartă numele, după cum se vede într-un fragment de inscripție. Între anii 1706 și 1707 i-a fost adăugat pridvorul, s-a refăcut pictura din incintă și s-au adăugat cerdacurile, chiliile și s-a reconstruit havuzul cu apă (baptisteriul din fața bisericii). Toate acestea s-au făcut de către paharnicul Șerban Cantacuzino. Pictura originară se păstrează în naos, unde pe peretele de vest sunt pictați Mircea și fiul său Mihail în costume de cavaleri, iar în stânga se află portretul lui Șerban Cantacuzino.

În pronaos se găsesc mormintele voievodului Mircea și al monahiei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, călugărită după moartea fiului ei și decedată în 1605. Piatra funerară a domnitorului este o copie a celei originale și datează din 1938.

După anul 2000, prin purtarea de grijă a părintelui stareț Arhimandritul Vartolomeu Androni, aici au fost ridicate mai multe corpuri de chilii și un atelier de tâmplărie și sculptură.

În cadrul mănăstirii sunt organizate simpozioane, conferințe, expoziții și manifestări cultural-religioase. Complexul monahal de la Cozia găzduiește grupuri de credincioși, tineri și copii, care participă la tabere școlare, iar mănăstirea este vizitată de pelerini din toată lumea.

Mănăstirea Cozia rămâne cea mai reprezentativă ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân, dar are și o mare însemnătate în ceea ce privește cercetarea studiului de cultură și artă a poporului nostru în secolul al XIV-lea, fiind o bogată sursă de documentare pentru arhitectura, sculpturile în piatră și lemn, ca și în pictură.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…