Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române rostit la sfârșitul slujbei de Priveghere din Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale care își sărbătorește ocrotitoarea, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva:
Sfânta Parascheva este cea mai populară dintre toți sfinții ale căror moaște se află pe teritoriul României, dovadă grăitoare în acest sens fiind mulțimea de pelerini care se închină moaștelor sale la Catedrala Mitropolitană din Iași. Mai mult, sute de biserici de parohie din România sunt închinate ei pentru a le ocroti, iar în nordul Greciei, Bulgaria și Serbia credincioșii ortodocși o cinstesc, de asemenea, cu multă evlavie (A se vedea în această privință frumoasa carte – album, în limbile română, greacă și engleză, Sfânta Parascheva – Călăuza pelerinilor, Editura mitropolitană, Trinitas, Iași, 2000). În București există 18 biserici cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, iar mai recent (din 2008) chiar Paraclisul vechi din Reședința Patriarhală a primit și hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Sfânta Cuvioasă Parascheva este numită în Acatistul ei „mult folositoare”. Fiecare icos se încheie prin cuvintele: „Bucură-te Sfântă Parascheva, mult folositoare„. O citire sau o ascultare atentă a Acatistului ei ne arată în ce fel este ea „mult folositoare”.
Sfânta Cuvioasă Parascheva alină suferința, mângâie pe cei întristați, izbăvește pe cei deznădăjduiți (Icos 1).
Sfânta Cuvioasă Parascheva ascultă rugăciunile preoților cucernici, se roagă Maicii Domnului pentru fecioare, povățuiește văduvele, ajută pe străini, mângâie pe cei prigoniți, vindecă bolile trupești (Icos 2).
Sfânta Cuvioasă Parascheva sprijină pe cei bătrâni, miluiește pe cei săraci (Icos 3).
Sfânta Cuvioasă Parascheva mijlocește către Domnul pentru toți creștinii, risipește furtunile, aduce mană roditoare și belșug (Icos 4).
Sfânta Cuvioasă Parascheva păzește în suflete dreapta credință și cinstirea Sfintei Cruci (Icos 5).
Sfânta Cuvioasă Parascheva ocrotește și izbăvește de boli, de spaimă și de pagube (Icos 6).
Sfânta Cuvioasă Parascheva este mijlocitoarea celor ce au greșit, folositoarea celor asupriți, îndreptătoarea judecătorilor răi, scăparea celor judecați și osândiți, contenire a patimilor, nesprijinitoare a celor ce caută numai folosul lor, neizbândire a mijlocirilor celor vicleni, domolire a celor puternici, întărire a slăbănogilor, stârpitoare a răutăților, izvorâtoare a milostivirii (Icos 7).
Sfânta Cuvioasă Parascheva este invocată prin rugăciuni și cântări, ca fiind mărirea monahilor, povățuitoarea obștii, cinstitoarea cuvioaselor, păzitoare a sihaștrilor, povățuitoare a dreptei credințe și surpătoare a eresurilor (Icos 8).
Sfânta Cuvioasă Parascheva este cinstită ca fiind aducătoare de ploi mănoase, îmbelșugătoare de roade bune, veselitoarea plugarilor (Icos 9).
Sfânta Cuvioasă Parascheva este lăudată ca cinstitoare a celor ce ne miluiesc, întăritoare a celor ce ne slujesc, împreună-lucrătoare cu cei ne hrănesc (Icos 10).
Sfânta Cuvioasă Parascheva este chemată în rugăciune ca fiind mângâietoarea celor nenorociți, povățuitoarea celor rătăciți, preablândă îndreptătoare, grabnică ajutătoare (Icos 11).
Sfânta Cuvioasă Parascheva este rugată să izbăvească pe oameni de toată răutatea, de ceasul osândirii și de chinul cel de veci, pentru că este pentru toți credincioșii laolaltă și pentru fiecare în parte feritoare de răutăți, aducătoare de bunătăți, sprijinitoare și a mea, a smeritului păcătos (Icos 12).
Marea evlavie a poporului dreptcredincios față de Sfânta Cuvioasă Parascheva se explică tocmai prin convingerea și constatarea că ea este mult folositoare, dăruind ajutor, prin rugăciunile ei, tinerilor și bătrânilor, fecioarelor și mamelor, bolnavilor și săracilor. Puterea ei vine din sfințenia și din bunătatea ei, adică din iubirea ei față de Dumnezeu și față de oameni.
Puterea de ajutorare a sfinților este, de fapt, iubirea lui Dumnezeu care se revarsă prin sfinți pentru a întări legătura sfântă între oameni și Dumnezeu, mai ales când oamenii iubesc Biserica lui Hristos și cinstesc pe sfinții Lui. Prin urmare, comuniunea sfinților cu Dumnezeu întărește și comuniunea oamenilor în rugăciune, în căutarea sfințeniei și a ajutorului lui Dumnezeu. Astfel, sfinții din fiecare neam adună laolaltă în iubirea lui Hristos credincioșii din neamul lor și din alte neamuri. Sfânta Cuvioasă Parascheva adună, prin sfințenia, bunătatea și rugăciunile ei făcătoare de minuni, credincioși ortodocși din popoare diferite ca: români, greci, bulgari, sârbi, ș.a. Sfinții nu aparțin numai neamului lor, ci ei sunt ai lui Dumnezeu și ai întregii umanități; ei ajută pe toți oamenii, fiindcă Dumnezeu iubește pe toți oamenii. În acest înțeles, se spune că la o mănăstire creștină ortodoxă din Serbia a venit un musulman ca să se roage. Atunci, un ortodox l-a întrebat: – Cum de-ai venit să te rogi la un sfânt de-al nostru? Musulmanul a răspuns: – Nu este nici al nostru, nici al vostru, ci al lui Dumnezeu (Sfânta Parascheva – Călăuza pelerinilor, Editura mitropolitană, Trinitas, Iași, 2000, pagina 53). Cu alte cuvinte, sfințenia este iubire și bunătate dumnezeiască fără granițe, care se revarsă în lume prin legătura rugăciunii.
Să cerem, așadar, Sfintei Cuvioase Parascheva să ne ajute cu rugăciunile ei, ca să ne putem ruga și noi ca și ea, să chemăm ajutorul lui Dumnezeu, nu numai pentru noi înșine, ci și pentru alții.
Tuturor celor ce poartă numele de Parascheva sau Paraschiv le dorim ani mulți și binecuvântați, cu rodire de fapte bune!
†DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe





