Instituirea Tainei Euharistiei de către Hristos a constituit punctul de plecare pentru repetarea acesteia de ucenicii Săi. „Frângerea pâinii”, așa cum apare denumită în Faptele Apostolilor, era elementul central al vieții liturgice pentru comunitatea creștină primară și a rămas astfel până în prezent. Cu toate acestea, încă din primul veac au existat anumite probleme legate de desfășurarea corespunzătoare a ritualului liturgic, așa cum putem observa din mărturia Sfântului Apostol Pavel cuprinsă în prima sa Epistolă adresată Corintenilor.
În capitolul al unsprezecelea al primei Epistole către Corinteni regăsim un pasaj amplu care tratează diferite aspecte legate de Taina Euharistiei. În debutul acestuia ni se spun următoarele: „Și aceasta poruncindu-vă, nu vă laud, fiindcă voi vă adunați nu spre mai bine, ci spre mai rău. Căci mai întâi aud că atunci când vă adunați în biserică, între voi sunt dezbinări, și în parte cred. Căci trebuie să fie între voi și eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercați. Când vă adunați deci laolaltă, nu se poate mânca Cina Domnului; căci, șezând la masă, fiecare se grăbește să ia mâncarea sa, încât unuia îi este foame, iar altul se îmbată. N-aveți, oare, case ca să mâncați și să beți? Sau disprețuiți Biserica lui Dumnezeu și rușinați pe cei ce nu au? Ce să vă zic? Să vă laud? În aceasta nu vă laud” (I Corinteni 11, 17-22). Conform părerii cercetătorilor, aici este criticat comportamentul necuviincios de care dădeau dovadă locuitorii din Corint la celebrarea Euharistiei. Nu există mărturii conform cărora să putem afirma că în primul veac Euharistia era însoțită de ajunarea nocturnă, așa cum este cazul în zilele noastre, dar este foarte posibil ca încă de atunci să fi existat măcar un post de câteva ore. Cu toate acestea, unele comunități încălcau această rânduială și fie consumau alimente înainte de Împărtășanie, fie se împărtășeau grabnic pentru a putea apoi să treacă la momentul agapei colective. Însă mai exista o problemă fundamentală. Cei bogați nu împărțeau mâncarea lor cu cei săraci, ci se grăbeau să se laude cu propriile feluri de mâncare, îngâmfându-se cu bunăstarea lor. Din mărturia Sfântului Apostol Pavel reiese că nu se acorda cinstirea cuvenită Tainei Euharistiei, ci doar agapei care urma celebrării acesteia. Din păcate, și în prezent observăm un comportament asemănător, în special în zilele în care se celebrează parastase. Liturghia este complet ignorată de unii creștini, care se preocupă exclusiv de aranjarea colivei sau a altor prinoase pe masa aranjată în acest scop, făcând mult zgomot și izbucnind iritați atunci când li se atrage atenția. Prioritățile nu sunt situate într-un mod corespunzător. Fără cinstirea cuvenită Tainei Euharistiei, orice agapă ulterioară se transformă într-un banchet lumesc.
Mărturia Evangheliei
Pentru a susține cele precizate anterior, Sfântul Apostol Pavel recurge la exemplul evanghelic al instituirii Euharistiei de Domnul nostru Iisus Hristos. „Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat și vouă: Că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine, și, mulțumind, a frânt și a zis: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceți spre pomenirea Mea”. Asemenea și paharul după Cină, zicând: „Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceți ori de câte ori veți bea, spre pomenirea Mea”. Căci de câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni” (I Corinteni 11, 23-26). Este posibil ca în comunitatea din Corint să fi apărut o serie de eretici care considerau Sfânta Împărtășanie un simplu simbol. De altfel, ceva mai sus, Sfântul Apostol Pavel discută problema „dezbinărilor”, care începuseră deja să frământe o parte din comunitățile creștine ale vremii respective. De aceea, el face referire cu exactitate la cuvintele Mântuitorului, pentru a fixa în mintea creștinilor din Corint realitatea prezenței lui Hristos în Euharistie. Constatăm că și în zilele noastre există unele persoane care, deși merg la biserică, se spovedesc și se împărtășesc arareori, de cele mai multe ori fiind lipsite de orice conștiință a prezenței reale a lui Hristos în Euharistie. Credința în această prezență constituie piatra de temelie a creșterii noastre duhovnicești. În lipsa ei, orice alt mijloc de creștere „spirituală” își pierde consistența.
(Mai multe informații în Ziarul Lumina)
