Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, începătorul Botezului în poporul român

Volumul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, începătorul Botezului în poporul român a fost prezentat astăzi, 28 octombrie 2011, în cadrul Ședinței Solemne a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dedicată Anului omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii. Ședința prezidată de Patriarhul României s-a desfășurat în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei .

Prezentarea volumului a fost făcută de părintele Nicolae Cristian Câdă, Consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor care a precizat că ‘volumul intitulat Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, Începătorul Botezului în poporul român, publicat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, este un florilegiu cuprinzând cele mai însemnate contribuții ale istoricilor români – mireni și clerici – privind subiectul activității misionare a Sfântului Apostolul Andrei, mai cu seamă al misionarismului său în Scythia, deci al originii apostolice a creștinismului din spațiul românesc, și asupra diferitelor aspecte ale istoriei paleo-creștinismului carpato-danubian, întemeiat pe predica și Botezul Apostolului Întâi chemat. Cele mai multe dintre studiile înmănuncheate în acest volum – șapte la număr – sunt reeditate; nu lipsesc însă contribuțiile inedite, în minoritate, în număr de trei. Rigoarea și onestitatea științifică cu care aceste studii mai vechi au fost întocmite, amploarea documentării și analiza critică, cu discernământ și acribie, a izvoarelor, pe care autorii respectivi – ierarhi cărturari și profesori de teologie – le-au întreprins, toate acestea au asigurat respectivelor producții științifice o relevanță perenă, astfel încât s-a considerat binevenită republicarea lor’.

Volumul reunește zece studii despre cel Întâi chemat la apostolie, semnate de: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României – „Elemente ale religiei geto-dacilor favorabile procesului de creștinare a strămoșilor”, Pr. Prof. Acad. Dr. Mircea Păcurariu – „Începuturile vieții creștine pe teritoriul României de azi”, Pr. Prof. Dr. Sabin Verzan – „Propovăduirea Evangheliei în Sciția Mică (Dobrogea)”, Pr. Conf. Dr. Constantin Preda – „Sfântul Apostol Andrei în Noul Testament”, Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu – „Noi considerații privind pătrunderea creștinismului la traco-geto-daci”, Prof. Acad. Dr. Emilian Popescu – „Apostolicitatea creștinismului românesc” și „L’ origine apostolique du Christianisme roumain”, Pr. Prof. Dr. Adrian Gabor – „Misiunea Sfântului Apostol Andrei la Dunărea de Jos”, Înaltpreasfințitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei – „Sfântul Apostol Andrei în tradiția românilor – mărturie a vechimii creștinismului și a continuității noastre pe aceste meleaguri”, Sebastian Nazâru – „Sfântul Andrei cel întâi chemat și apostolicitatea Scaunului Constantinopolului”.

În prefața volumului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel afirmă: „Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii (2011) este un timp binecuvântat pentru a ne aminti de Botezul sau Creștinarea lentă, dar profundă, a strămoșilor noștri geto-daco-romani, ca urmare a predicării Evangheliei lui Hristos de către Sfântul Apostol Andrei și ucenicii săi”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…