Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de 14 ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a proclamat astăzi, 3 mai, la Galați, cinstirea Sfântului Atanasie Patelarie, Patriarhul Constantinopolului, în Biserica Ortodoxă Română. Sfântului Atanasie Patelarie este înscris în calendarele ortodoxe grecești și slave, cu ziua de pomenire 2 mai. De astăzi, el va fi cinstit și de creștinii ortodocși români, tot în cea de-a doua zi a lunii mai. Tomosul de proclamare a fost citit de Preasfințitul Părinte Ciprian, Episcop Vicar Patriarhal.
În finalul ceremoniei de proclamare, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un cuvânt, în care și-a arătat recunoștința pentru darul făcut de Dumnezeu astăzi, când în Catedrala episcopală din Galați, în mijlocul celor prezenți, s-au aflat Sfântul Ierarh Grigorie Palama și Sfântul Ierarh Atanasie Patelarie. „Este o binecuvântare deosebită a lui Dumnezeu, ca să ne adune în jurul sfinților și sfinții să fie rugători pentru noi”, a subliniat Preafericirea Sa.
Sfântul Atanasie Patelarie, cretan de origine, a fost Patriarh al Constantinopolului în secolul al XVII-lea. Din cauza neînțelegerilor cu reprezentanții turcilor, a fost nevoit să meargă să ceară sprijin la țarul Rusiei. În drum spre Rusia, Sfântul Ierarh Atanasie s-a stabilit la Galați, între anii 1642 și 1653, interval în care a slujit la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Galați. Sfântului Atanasie Patelarie a murit în Ucraina, iar trupul său sfințit se păstrează intact la Catedrala din Harkov.
Sursa: Radio TRINITAS





