Vom analiza în cele ce urmează două aspecte importante pentru dezvoltarea Tainei Botezului.
Textul la care facem referire și pe care l-am analizat din alte puncte de vedere în materialul anterior este următorul: ‘Cu privire la Botez așa să botezați: după ce ați spus mai înainte toate cele de mai sus, ‘botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh’ (Mt. 28:19) în apă proaspătă. Iar dacă n-ai apă proaspătă, botează în altă apă; iar dacă nu poți în apă rece, în apă caldă. Dacă nu ai de ajuns nici una, nici alta, toarnă pe cap de trei ori apă ‘în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh’ (Mt. 28:19). Înainte de Botez să postească cel ce botează și cel botezat și alții câțiva, dacă pot. Poruncește, însă, ca cel ce are să se boteze să postească o zi sau două înainte’ (Didahia, cap. VII:1-4, în: ‘Scrierile Părinților Apostolici’, trad. pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 1995, p. 30). Precizările cu privire la apă sunt destul de numeroase, ocupând practic mai mult de o treime din fragmentul citat, iar acest amănunt nu a scăpat cercetătorilor avizați. Practic, fiecare amănunt referitor la apă are aici un înțeles special. Atunci când autorul se referă la apă proaspătă (o traducere mai potrivită ar fi ‘apă curgătoare’, pentru că literar textul înseamnă ‘apă vie’ – n.r.), el are în vedere fie un izvor, fie un râu. Comentând asupra acestui aspect, Everett Ferguson spune: ‘Evaluarea diferitelor tipuri de apă utilizate este un nou indiciu privitor la mediul iudaic în care a fost scrisă Didahia. Apa curgătoare era numită ‘apă vie’ pentru că era mereu în mișcare. O asemenea apă era potrivită pentru desfășurarea unui act liturgic care oferea viață spirituală. ‘Viața’ era un concept important pentru autorul lucrării respective. Creștinii servesc un Dumnezeu viu (cap. 6:3), mergând pe calea vieții (cap. 1-4) și oferind mulțumiri pentru viața și nemurirea (viața eternă) făcute cunoscute prin Iisus (cap. 9:3, 10:3)’ (Baptism in the Early Church: history, theology and liturgy in the first five centuries, William B. Eerdmans Publishing Co., Grand Rapids, 2009, p. 204). Acest comentariu ne ajută să înțelegem mai multe aspecte. În primul rând, comunitatea creștină din primele veacuri efectua Botezul în principal în ape curgătoare. Acest lucru se datora esențial dorinței comunității de a păstra modelul Botezului Domnului în Iordan, precum și inexistenței lăcașurilor de cult, localizate în principal în case sau catacombe. Un alt motiv era influența puternică a iudaismului asupra anumitor obiceiuri liturgice creștine în primele veacuri. Apa curgătoare (vie) era considerată ca model de purificare atât în lumea iudaică, cât și în cea greco-romană. De aceea, autorul Didahiei optează în primul rând pentru utilizarea ei în cadrul săvârșirii Tainei Botezului.
Apă rece, apă caldă
Având în vedere că textul are o proveniență siriacă și zona respectivă este recunoscută pentru lipsa de umiditate și raritatea izvoarelor și râurilor curgătoare, autorul a inclus și alte forme de apă care pot fi utilizate. Atunci când precizează folosirea unei alte ape în afară de cea curgătoare, el se referă în principal la lacuri sau mări, care sunt alcătuite din apă statică. În afară de această preferință, autorul siriac amintește apa colectată în diverse vase create de oameni. ‘Dacă apa curgătoare nu era disponibilă, un alt tip de apă, cea colectată, putea fi utilizată. În mod aparent, o anumită incertitudine persista în comunitatea creștină căreia îi era adresată scrierea privind posibilitatea utilizării unui alt tip de apă în afară de cea curgătoare pentru efectuarea Botezului și dacă apa păstrată în provizii putea fi utilizată drept alternativă. Apa rece era cea păstrată într-un lac sau în alt loc din natură, în timp ce apa caldă era stocată într-un obiect confecționat de om ș…ț Posibilitatea lipsei de apă pentru desfășurarea actului liturgic sugerează o proveniență vest-siriacă a scrierii’ (Baptism in the Early Church…, p. 204). Everett Ferguson explică foarte clar aici care sunt tipurile de apă utilizată în cadrul Tainei Botezului. Observăm o ierarhizare riguroasă a autorului sirian cu privire la materia principală folosită în actul liturgic al botezului. Prima opțiune pentru realizarea unui botez trebuia să fie apa curgătoare, apoi apa dintr-un lac sau loc natural, în general și abia apoi apa ținută în diverse vase create de om. Cu cât apa este mai veche (păstrată în casă) sau are un dinamism redus (nu este curgătoare), cu atât devine o opțiune secundară pentru efectuarea ritualului baptismal.
Botezul prin turnare – o simplă excepție
Autorul rămas anonim merge chiar mai departe cu lista excepțiilor sale, îngăduind ca, în situații-limită, unde apa este aproape absentă, botezarea să nu se mai facă prin afundare, ci prin turnarea unei cantități mici de trei ori pe capul candidatului. Observăm ulterior în anumite exemple din iconografia creștină a primelor veacuri o reprezentare interesantă privind Botezul Domnului. Ioan Botezătorul nu efectuează ritualul prin afundare, ci prin turnarea apei pe capul Mântuitorului. Everett Ferguson are o explicație interesantă. ‘În absența unei cantități suficiente de apă (fie dintr-o sursă curgătoare, fie din proviziile ținute în casă) pentru a acoperi trupul, aceasta putea fi turnată pe capul persoanei care urma să fie botezată, pentru că acesta reprezenta persoana ca întreg, de vreme ce, în poziția verticală, apa urma oricum să curgă și asupra trupului’ (Baptism in the Early Church…, p. 204). Cu toate acestea, pasajul din Didahie și dezvoltarea iconografică ulterioară a Botezului Domnului nu sunt suficiente pentru a susține posibilitatea efectuării regulate a ritului baptismal prin turnarea apei pe capul candidatului, iar nu prin afundarea completă a acestuia. Ferguson critică argumentul lui Eduard Stommel, conform căruia în primele veacuri botezul prin turnare era folosit chiar și atunci când persoana botezată stătea în mijlocul unei ape curgătoare. Primul contra-argument stă în faptul că textul Didahiei folosește doi termeni diferiți pentru botezare și turnare. Automat, autorul anonim face diferența între cele două posibilități de a administra Botezul și, în acest caz, botezarea prin turnare constituie o simplă excepție. În al doilea rând, ce nevoie mai era să existe atâtea precizări cu privire la apă, de vreme ce Botezul era administrat exclusiv prin turnare? Textul nu susține o astfel de interpretare exclusivă a ritului baptismal. Ferguson susține de asemenea că această preferință pentru turnarea apei pe capul persoanei în situații de lipsă acută reprezintă și o rupere de ritualul iudaic care nu permitea botezarea convertiților în perioada respectivă decât acolo unde era apă suficientă. Indirect, deși scrie într-un mediu iudaic, autorul Didahiei delimitează discret creștinismul de orice presupunere a acestuia ca fiind o simplă sectă iudaică.
Didahia oferă primele informații importante despre ritualul baptismal al primelor comunități creștine. Detaliile precizate se referă la materia principală a actului liturgic (apa), precum și la formulele baptismale și modalitatea de botezare a convertiților. Un alt aspect dezvoltat este legătura intrinsecă între Botez și Euharistie. Aceste amănunte fac din scurtele fragmente referitoare la Taina Botezului pe care le găsim în textul Didahiei o sursă neprețuită privind dezvoltarea ulterioară a Tainei și elementele esențiale ale acesteia. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 14 martie 2011).
