Situată la nord de satul Cheia, pe valea cu același nume, în apropiere de orașul Băile Olănești din judetul Vâlcea, Mănăstirea Iezer este una dintre cele mai izolate sihăstrii din nordul Olteniei.
În ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Antonie de Iezer, astăzi, 23 noiembrie, chinovia de sub muntele Buila a îmbrăcat haine de sărbătoare. Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un un sobor de preoți și diaconi a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea vâlceană Iezer, care și-a serbat ctitorul și ocrotitorul, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Sărbătoarea a început cu slujba Privegherii, în seara zilei de 22 noiembrie, la care a participat și Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Gherasim, iar astăzi a continuat cu Acatistul „Sf. Cuv. Antonie de la Iezer”, Taina Sfântului Maslu și Sfânta Liturghie.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Episcop Emilian a rostit un cuvânt de învățătură referitor la viața, activitatea, slujirea și lucrarea duhovnicească a Sfântului Cuvios Antonie, îndemnându-i pe credincioșii prezenți să-l păstreze drept model în lucrarea lor pentru dobândirea vieții veșnice. „Sărbătoarea Sfântului Cuvios Antonie adună credincioși și preoți din eparhia noastră și din țară pentru a-l cinsti în chip deosebit în Mănăstirea Iezer, aici unde se află sfintele lui moaște. Din viața sfântului, pentru că Sfântul Cuvios Antonie a fost mai întâi căsătorit și după aceea a devenit monah și pusnic, învățăm să împlinim cele două vocații, fiecare cu chemarea și alegerea sa, cei din lume să-și împlineasă menirea de a trăi în familie, căsătoriți cu copii, iar cei din mănăstiri să-și împlinească vocația monahicească prin împlinirea voturilor monahale. De aceea, Sfântul Antonie reprezintă un model, un povățuitor și un mijlocitor pentru fiecare dintre noi, fie că suntem în lume sau în mănăstiri.” , a spus Părintele Ierarh.
La sărbătoare a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți.
Sărbătoarea de la Mănăstirea Iezer a reunit stareți și starețe de la mănăstirile din eparhie și sute de pelerini din parohiile vâlcene, dar și din țară.
Sfântul Antonie cel nou de la Iezer
Sfântul Părinte Antonie de la Iezer era de neam român si a trăit pe vremea voievodului Matei Basarab și a Sfântului martir Constantin Brâncoveanu. A crescut în dreapta credință mergând de mic la Sfânta Biserică, unde își găsea desfătarea sufletească. Înaintând cu vârsta a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu și bucuria duhovnicească a părinților săi.
Lăsând desfătarea lumii acesteia, a îmbrățișat viața monahicească în frumoasa pustie de la Schitul Iezer, în ținutul Vâlcei. Aici Cuviosul Antonie s-a arătat de la început foarte sârguincios la toată osteneala și asprimea vieții mănăstirești. Atât de mare era nevoința sa, încât celorlalți viețuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc.
Dorind să sporească nevoințele sale, cu blagoslovenia egumenului mănăstirii a mers la episcopul locului, Ilarion ca să-i ceară binecuvântarea să plece în Muntele Athos. Episcopul cunoscându-l că este monah îmbunătățit și poate fi multora de folos aici, a stăruit ca el să rămână în țară. Deci, întorcându-se Cuviosul la Schitul Iezer și văzând că Biserica se ruinează, s-a umplut de râvnă și cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion și cu agoniseala lui a reînnoit sfântul locaș.
După multe nevoințe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său a ieșit din schit și cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peșteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuță în care s-a rugat neîncetat ziua și noaptea. Diavolul însă, i-a adus multe ispite și supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea și neîncetata lucrare.
Cuviosul Antonie era mic de statură și gârbov de bătrânețe, barba deasă, scurtă și destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puțin iute din fire și lesne iertător. Îmbrăcămintea sa era simplă și purta numai cele de trebuință. A stat în sihăstrie 28 ani și a trăit în total 92.
Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanțuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas și atunci numai pâine uscată și apă, dar și acelea cu măsură. Vin sau altă băutura amețitoare nu a gustat niciodată. Nu dormea pe pat, ci numai pentru osteneală stătea rezemat de niște pietre, iar lacrimile nu-i lipseau din ochi niciodată la rugăciune.
Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte și i-a spus în taină: „Sfârșitul mi s-a apropiat. După ieșirea sufletului, să te nevoiești să pui trupul meu în gropnița pe care eu am săpat-o aici în piatră”.
După patruzeci de zile, fiind bolnav Cuviosul, a adormit întru Domnul, vorbind în pace cuvinte de învățătură pentru suflet. După îngropare, s-a arătat de mai multe ori în vis ucenicilor săi, ca fiind în Biserică și cu o Cruce strălucitoare la piept. Ucenicului său celui mai apropiat, Nicolae, i s-a arătat de asemenea zicându-i: „nu te întrista pentru ducerea mea din această lume, ci mai mult bucură-te că sunt la odihna veșnică. De aici mă voi ruga pururea pentru voi”. Mutarea sa la Domnul a fost la anul 1719, luna noiembrie 23, ceasul al IX-lea din zi.
