Sfântul Cuvios Gheorghe cinstit la Cernica

Ieri, 3 decembrie, la Mănăstirea Cernica a fost prăznuit Sfântul Cuvios Gheorghe. La Sfânta Liturghie, care a fost oficiată de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, au participat sute de credincioși care s-au închinat la moaștele Sfântului Gheorghe, păstrate în biserica mănăstirii, informează „Ziarul Lumina”.

Cuviosul Gheorghe, proclamat sfânt la 3 decembrie 2005, s-a născut în anul 1730, la Săliștea Sibiului, a devenit călugăr în 1752 și preot în 1754. În 1781, Sfântul Cuvios Gheorghe a pornit către Muntele Athos, însă a fost oprit la București de mitropolitul Grigorie al II-lea (1760-1787), care, prin multe insistențe, l-a determinat să conducă obștea monahală la Mănăstirea Cernica. A fost stareț al acestei mănăstiri, dar și al Mănăstirii Căldărușani. A fost înmormântat la Mănăstirea Cernica, în fața Bisericii „Sfântul Lazăr”, zidită de el.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…