Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul sărbătorit la Mănăstirea Bistrița

În Duminica a XXVI-a după Rusalii când creștinii ortodocși sărbătoresc Înainteprăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, dar și pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, un mare apărător al Ortodoxiei, astăzi, 20 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de ierarhi și peste 40 de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Bistrița Olteană, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Grigorie Decapolitul.

Din soborul de ierarhi au făcut parte, Înaltpreasfințitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Peasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii și Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Sărbătoarea a început cu slujba Privegherii, în seara zilei de 19 noiembrie, iar astăzi a continuat cu Acatistul „Sfântului Grigorie Decapolitul” și cu Sfânta Liturghie.

În cuvântul de învățătură, ÎPS Părinte Irineu, a prezentat viața, activitatea și slujirea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, îndemnând pe credincioșii prezenți să-i urmeze exemplul.

După cum ne informează pr. arhidiacon Ioan Liviu Găman, la finalul Sfintei Liturghii, primarul Municipiului Slobozia i-a acordat Înaltpreasfințitul Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului în semn de respect și prețuire steagul, stema și medalia Municipiului Slobozia. Deasemenea au mai primit medalii din partea primarului Municipiului Slobozia Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului și Stavrofora Mihaela Tamaș, Stareța Mânăstirii Bistrița Olteană.

În perioada 4-9 noiembrie a.c. cu ocazia manifestărilor dedicate Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului – Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a condus delegația ce a însoți racla cu Sfintele Moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița Olteană.

La sărbătoare au mai fost prezenți stareți și starețe de la mănăstiri din Eparhie și din țară și peste 2500 de pelerini din parohiile vâlcene și din țară.

Sfântul Grigorie Decapolitul

Sfântul Grigorie s-a născut în jurul anului 780, în Isauria – Asia Mică, și a copilărit în cetatea Irinopolis. După terminarea studiilor Sfântul s-a călugărit, ostenindu-se pentru apărarea Ortodoxiei și cinstirea sfintelor icoane în Constantinopol, în Asia Mică, la Roma și în Macedonia. Și-a petrecut ultimii ani din viață în Mănăstirea „Sfântul Mina”, aproape de Tesalonic, învrednicindu-se de harul preoției. Renumit în tot Bizanțul pentru curăția vieții sale, Sfântul Grigorie Decapolitul trece la Domnul la 20 noiembrie, în anul 842, fiind înmormântat la o mănăstire din Constantinopol.

În anul 1453, moaștele Sfântului Grigorie sunt duse în părțile Dunării, ajungând în mâinile unui dregător turc. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaște, banul Țării Românești, Barbu Craiovescu, le cumpără și le duce la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, ctitoria sa, unde se află și astăzi.

Din cauza deselor atacuri și incursiuni ale ungurilor asupra Țării Românești, călugării din Mănăstirea Bistrița Olteană au săpat în secolul al XVI-lea o grotă ascunsă în stâncă, la un kilometru de mănăstire, unde ascundeau moaștele Sfântului Grigorie în vremuri de primejdie. Cu timpul, în această peșteră s-a făcut un mic paraclis pictat, de o rară frumusețe, numit „Paraclisul Sfântului Grigorie”.

Racla de argint, în care se păstrează cinstitele moaște, datează din anul 1656, fiind lucrată de meșteri din cetatea Brașovului. Generalizarea cultului Sfântului Grigorie Decapolitul a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.

Un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul se află și la Biserica „Hagiu” din Capitală, care își va serba ocrotitorul în această sâmbătă. Generalizarea cultului Sfântului Grigorie Decapolitul a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…