Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea a fost binecuvântată în ziua de 9 noiembrie 2013 cu alese bucurii duhovnicești, cu prilejul prăznuirii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, făcătorul de minuni.
Sărbătoarea a început în seara zilei de vineri, 8 noiembrie, cu slujba privegherii și a continuat astăzi, 9 noiembrie, cu Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, Utrenia și Sfânta Liturghie.
Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența Chiriarhului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. La slujbă au luat parte numeroși credincioși, care au venit să se înalțe sufletește la sărbătorirea Sfântului Ierarh Nectarie.
Răspunsurile liturgice au fost date de către grupul de psalți al Catedralei Arhiepiscopale.
La această frumoasă prăznuire, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit celor prezenți despre viața și lucrările minunate ale Sfântului Ierarh Nectarie, evidențiind minunile săvârșite de sfântul ierarh pentru cei aflați în suferințe, fiind grabnic ajutător și izbăvitor în lupta cu bolile necruțătoare.
La slujba de astăzi închinată Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina oficiată la Catedrala Arhiepiscopală alături de credincioșii din Râmnicu Vâlcea s-au aflat în rugăciune și credincioși cu deficiențe de auz din județul Vâlcea, însoțiți de Părintele Gabriel Raul Popescu, îndrumătorul lor spiritual.





