Sfântul Ierarh Nicolae a fost cinstit și de românii de pe coasta de vest a Norvegiei. Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord s-a aflat în zilele de 5-6 decembrie 2014 în parohia românească din orașul norvegian Stavanger. În ajunul sărbătorii, Preasfințitul Macarie a săvârșit Privegherea, spovedind credincioșii care au venit la biserică pentru iertare și vindecare.
Sâmbătă 6 decembrie 2014, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Episcop Macarie, fiind înconjurat de preoții Cristian Silviu Comănescu, Andrei Marius Pop, Valeriu Dumitru Chiorbeja și diaconul Sorin Sîplăcan.
Potrivit episcopiascandinavia.se, Preasfințitul Macarie le-a vorbit credincioșilor despre Sfântul Ierarh Nicolae, dascăl al blândeții, bunătății, înfrânării, smereniei, înțelepciunii și milosteniei. Ierarhul a mai arătat că prin aceste virtuți cultivate de Sfântul Nicolae, întru mărturisirea dreaptei credinţe, acesta a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Deși nu a lăsat scrieri teologice, Biserica vede în Sfântul Nicolae, prin puterea modelului său, o personificare a păstorului, a mărturisitorului, a apărătorului, a protectorului și mijlocitorului ei. Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai venerați sfinți ai Bisericii, fiind pomenit în ciclul săptămânal liturgic, în fiecare joi. Sfântul Ierarh Nicolae este cinstit pretutindeni, inclusiv de creștinii protestanți care deși au pierdut odată cu reforma cultul sfinților, Sfântul Nicolae continuă să fie cinstit, în această perioadă premergătoare Crăciunului. De pildă, luteranii scandinavi văd în Sfântul Nicolae întruchiparea dărniciei lui Dumnezeu care își trimite acum, la Crăciun, Fiul în lume, să se întrupeze spre a noastră mântuire, a mai arătat ierarhul românilor din Scandinavia.
Copiii din parohie au primit de la ierarhul slujitor mai multe daruri iar, în semn de mulțumire, au prezentat înaintea icoanei Sfântului Ierarh Nicolae, câteva colinde învățate la școala parohială.
La final, Preasfințitul Macarie a felicitat pe toți cei care poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae, felicitând pe părintele paroh Cristian Silviu Comănescu și pe enoriași pentru misiunea rodnică de la Stavanger.
În data de 7 decembrie 2014, Preasfințitul Macarie a slujit cu prilejul sărbătoririi Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, în mijlocul românilor din orașul norvegian Bergen.





