Problema gândurilor păcătoase afectează orice creștin, cu excepția celor care au ajuns la o viață spirituală atât de înaltă, încât sunt protejați aproape tot timpul de atacul lor. Pentru majoritatea creștinilor însă, aceste sugestii ispititoare, care vin sub forma unor imagini sau cuvinte produse de propria minte, dar care aparțin de fapt demonilor, constituie crize reale pe drumul spre mântuire.
Deși Taina Botezului ne-a curățat de orice păcat, păstrarea harului primit atunci nu se poate face fără ca voința noastră să fie supusă în întregime celei divine. O altă condiție necesară este să nu iubim păcatul, pentru că, altfel, ne va fi imposibil să rezistăm atacului gândurilor.
Este atacul gândurilor ceva normal?
În Patericul Egiptean întâlnim o pildă sugestivă cu privire la atacul gândurilor pătimașe. Un ucenic tânăr s-a plâns părintelui său spiritual că nu înțelege de ce este atacat atât de des de sugestii ispititoare și că dorește să scape de gânduri. Atunci, bătrânul, experimentat în luptele cu demonii, l-a rugat să iasă afară din chilie și să își întindă mâinile în lateral. Tocmai atunci se pornise o furtună puternică. Părintele i-a spus să încerce să nu se mai lase lovit de vânt. În fața acestui sfat, la prima vedere absurd, ucenicul a răspuns că nu se poate. În momentul respectiv, bătrânul a replicat: ‘Nici gândurile nu le poți opri’. Concluzia finală rămâne aceea că este posibil ca întreaga viață să suferim de pe urma acestor ispite, dar tot ceea ce ni se cere este să le refuzăm și să nu ne preocupăm de ce apar des sau rar. Războiul nevăzut nu respectă niciodată regulile războiului clasic. Atacul poate apărea oricând, drept urmare, și apărarea noastră trebuie să fie pregătită permanent. Întrebarea-cheie este: de ce mai suferim aceste atacuri după ce am fost botezați și purificați integral de orice greșeală și păcat?
Atacul inițial sau momeala
În timpul Sfântului Marcu Ascetul, erezia mesaliană propaga două opinii total eronate: sursa gândurilor pătimașe ar fi de fapt puterea satanei pe care el o păstrează și după Botez asupra noastră sau o rămășiță a păcatului strămoșesc neștearsă de actul baptismal. Fiecare dintre aceste păreri anulează eficacitatea Tainei Botezului și pune la îndoială însăși validitatea acestuia. Pentru a contracara aceste concepții eronate, Sfântul Marcu Ascetul descrie cu lux de amănunte tipologia războiului nevăzut și modul de desfășurare a acestuia. Părintele Dumitru Stăniloae remarca faptul că Sfântul Marcu Ascetul este unul dintre primii autori duhovnicești care dezvăluie experiența luptei subtile cu demonii. ‘Urmând să demonstreze că gândurile păcatului nu provin în noi din păcatul lui Adam, nici nu ne sunt impuse cu sila de satana, ci sunt produse de noi prin primirea momelii celui rău, Marcu desfășoară în această scriere o serie de remarcabile analize de ordin psihologic și pnevmatologic. Ni se înfățișează astfel în chipul cel mai precis înțelesul atacului sau al momelii satanei, al așa-numitei , prima răsărire a unui gând de păcat, căreia îi dau un rol important aproape toate scrierile din Filocalie și, în general, toată literatura ascetică a Răsăritului’ (Filocalia, vol. I, trad. pr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 2006, p. 213). Acest prim atac al satanei nu constituie în sine un păcat din partea noastră, deoarece noi nu colaborăm în nici un fel la formarea sa. Creștinul păcătuiește însă dacă începe un dialog cu acest gând. Deseori, propria minte pare să discute doar cu ea însăși, dar, în realitate, discută cu demonii. Însă atacurile subtile ale gândurilor nu pot fi detectate decât de creștinii care au înaintat pe scara vieții spirituale și care au deja o experiență a războiului nevăzut.
De ce apar atacurile?
Aceste momeli sau atacuri inițiale apar adeseori pentru simplul motiv că mintea noastră nu se ocupă de un lucru în clipa respectivă sau nu are o preocupare de ordin spiritual. Trebuie remarcat aici că un creștin care trăiește în lume nu poate avea doar preocupări spirituale. Mulți lucrează, sunt totodată și căsătoriți, iar grijile cotidiene încarcă peisajul mental până la refuz. În aceste condiții, ispitele pot fi mai eficiente, iar războiul nevăzut mai greu de dus. Sfântul Ioan Gură de Aur afirma că drumul mântuirii este același și pentru cei căsătoriți, și pentru monahi, doar că aceștia din urmă pot ajunge mai ușor la țintă pentru că au lăsat în urmă toate grijile. Observăm din cuvintele Sfântului Marcu Ascetul că scăparea de un atac demonic depinde foarte mult de conlucrarea dintre mintea și inima noastră, un aspect dificil de atins în condițiile lumii de astăzi. ‘Noi am primit porunca să nu ne îngrijim de nimic, ci să ne păzim cu toată stăruința inima și să căutăm înăuntrul nostru Împărăția cerurilor. De aceea, când se desparte mintea de inimă și se oprește din căutarea amintită, îndată dă loc atacului diavolului și se face aptă să primească sugestia rea’ (p. 215). Este dificil să nu te îngrijești de nimic în lume și încă și mai greu să îți păzești inima și mintea, însă există și o altă cale prin care putem să descoperim și să păstrăm simțirea harului primit la Botez: jertfirea propriilor gânduri lui Hristos.
Jertfirea propriilor gânduri lui Hristos
În momentul în care suntem botezați, Hristos intră în cea mai profundă parte a inimii noastre, considerată de autorii filocalici drept un adevărat altar de jertfă. Ce poate fi jertfit pe acest altar? În principiu, fiecare virtute (milostenie, rugăciune, post, smerenie) pe care încercăm să o dobândim. Dacă dorim să dobândim virtuțile în sine fără a le închina (jertfi) lui Hristos, atunci nu avem acces din start la acest altar, iar harul primit la Botez, și care rămâne încă de atunci în această cameră liturgică a inimii, se ascunde. Inima ni se împietrește, iar mintea se reduce exclusiv la capacitatea rațional-logică, pierzând posibilitatea de a simți intuitiv harul. În esență, ne pierdem propria consistență și devenim o pradă ușoară a gândurilor. Pentru a putea reveni la simțirea harului, avem nevoie să jertfim propriile gânduri, planuri, idei lui Hristos. ‘Harul acesta se află în noi în chip ascuns de la Botez, însă nu ni se face văzut decât atunci când, după ce vom fi străbătut bine drumul poruncilor, vom aduce ca jertfă Arhiereului Hristos gândurile cele sănătoase ale firii noastre, nu pe cele mușcate de fiare. Căci cele mai multe dintre ele sunt luate de fiare când se abat de la calea poruncilor, adică de la răbdarea necazurilor. Sărind din calea cea dreaptă, ele o iau razna, învinuind mai degrabă pe alții, decât pe stăpânul lor. Abia puține din ele umblă pe calea cea dreaptă, și aceasta fiindcă sunt păzite de rugăciune, legate de nădejde și îmboldite de încercări. Și numai acestea ajung la cetate și la templu, unde sunt aduse jertfă’ (p. 264). Cum putem realiza această jertfă a propriilor gânduri în lume? Sunt câteva modalități pe care vi le împărtășim în finalul acestui material. În primul rând, trebuie să existe întotdeauna o consultare riguroasă a părintelui duhovnic atunci când avem de luat o decizie capitală pentru noi înșine sau propria familie. În al doilea rând, fiecare creștin trebuie să aibă o modalitate de a discerne până la un anumit punct ce este benefic și ce nu poate fi considerat astfel. Discernământul este cea mai înaltă virtute, iar aceasta se dobândește progresiv odată cu creșterea experienței duhovnicești a fiecăreia dintre noi. În al treilea rând, fiecare plan esențial pe care îl avem trebuie să respecte anumite coordonate duhovnicești, dintre care putem enumera câteva foarte simple: să nu afecteze nici o altă persoană în mod negativ, să nu fie peste puterile noastre și să aducă rezultate pozitive pentru desăvârșirea proprie. Astfel, putem, cu ajutorul duhovnicului, al propriului discernământ, dar și al rugăciunii neîncetate, să jertfim corespunzător gândurile noastre lui Hristos. O jertfă fără de care nu este posibilă simțirea harului primit la Botez, adică primul dar și unul dintre cele mai importante din toată existența noastră creștină. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 1 aprilie 2011)
