Astăzi, 26 octombrie, în ziua praznicului Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Ocrotitorul Craiovei și al Catedralei Mitropolitane, începând cu ora 09.00, a fost oficiată Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană ‘Sfântul Dumitru’ din Craiova, de către IPS Părinte Mitropolit Irineu al Olteniei, IPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, PS Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților și PS Gurie Gorjeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei Sfintei Liturghii, IPS Irineu a subliniat originea daco – romană a Sfântului Dimitrie. Duminică seara, în ajunul praznicului Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, după săvărșirea slujbei Vecerniei, mii de credincioși au participat la o procesiune pe străzile centrale ale Craiovei cu Sfintele Moaște aflate în Catedrala Mitropolitană (moastele Sf. Ierarh Nifon, Sf. Mc. Tatiana și ale Sfintilor M. Mc. Serghie și Vah), informează Radio TRINITAS.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





