Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit la deschiderea Simpozionului internațional de teologie „Taina Sfântului Maslu și îngrijirea bolnavilor”, București, marți 15 mai 2012, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei:
Inițiativa Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București de a organiza un simpozion internațional cu tema „Taina Sfântului Maslu și îngrijirea bolnavilor” se înscrie în seria manifestărilor cu caracter academic dedicate anului omagial consacrat acestei Sfinte Taine.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis, la propunerea noastră, să situeze în centrul atenției cercetării teologice, dar și a lucrării pastoral-misionare și social-caritative o Sfântă Taină care ajută pe credincioși în mod deosebit în refacerea sănătății lor fizice și în întărirea sănătății lor moral-spirituale.
Într-o lume marcată de boală și suferință Biserica este chemată să-și manifeste puterea tămăduitoare sacramentală, împărtășită ei prin Duhul Sfânt de Hristos-Domnul, Vindecătorul sufletelor și al trupurilor, spre alinarea suferințelor trupești și sufletești ale oamenilor bolnavi. Taina Sfântului Maslu pentru vindecarea bolnavilor își are izvorul în lucrarea de vindecare a bolnavilor săvârșită de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos și încredințată Bisericii prin Sfinții Săi Apostoli, după cum ne arată Epistola Sfântului Apostol Iacov: „De este cineva bolnav, să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și-l va ridica Domnul, iar de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacov 5, 15). Ca urmare a rugăciunii preoților Bisericii, în Taina Sfântului Maslu se împărtășește credinciosului bolnav harul vindecării sufletului de păcate și a bolii trupului prin ungerea cu untdelemn sfințit.
Taina Sfântului Maslu actualizează, prin Duhul Sfânt, lucrarea vindecătoare a lui Hristos în Biserica – Trup tainic al lui Hristos, când aceasta, cler și popor, se află în stare de pocăință, de rugăciune și de ascultare a textelor biblice, apostolice și evanghelice, referitoare la puterea vindecătoare a lui Hristos. De aceea, ungerea bolnavilor de șapte ori cu untdelemn sfințit se face în numele lui Hristos, adică în prezența duhovnicească a lui Hristos – Doctorul sufletelor și al trupurilor celor bolnavi. În acest sens, cea dintâi treaptă a vindecării bolnavului este refacerea legăturii lui duhovnicești cu Hristos și cu Biserica Sa. Vindecarea sufletului și a trupului pe care o dăruiește Hristos prin Taina Sfântului Maslu este în primul rând luminare a sensului vieții și al sănătății ca daruri ale lui Dumnezeu, pe care însă omul nu le folosește totdeauna potrivit voii lui Dumnezeu și în comuniune cu Dumnezeu. După ce bolnavul a primit această lumină, boala și suferința lui primesc un sens și sunt trăite în comuniune cu Hristos Cel răstignit și înviat, Care a biruit suferința din interiorul ei printr-o iubire de Dumnezeu mai tare decât teama de moarte. Dacă bolnavul înțelege că viața și sănătatea lui sunt daruri ale lui Dumnezeu, atunci crede cu tărie că și vindecarea lui este un dar de la Dumnezeu care se cere și se așteaptă de la El cu speranță.
Prin proclamarea anului 2012 ca An omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor, Biserica noastră încearcă să contribuie mai mult la alinarea suferinței, atât prin lucrarea ei liturgică, duhovnicească și pastorală (mai ales Sfântul Maslu), cât și prin lucrarea ei social-filantropică și social-medicală (cabinete și centre medicale), inclusiv printr-o cultură medicală a populației, prin care oamenii sunt sfătuiți să prețuiască mai mult darul sănătății, evitând bolile, și să fie recunoscători față de persoanele care îi ajută să se vindece, mai ales când ei singuri, din cauza sărăciei, nu-și pot plăti consultațiile sau medicamentele.
În concluzie, putem afirma că Sfântul Maslu, Spovedania și rugăciunile parohiei și ale familiei, ale prietenilor și cunoscuților pentru cei bolnavi constituie lucrarea duhovnicească de bază a Bisericii pentru îngrijirea bolnavilor. Iar cercetarea sau vizitarea bolnavilor acasă ori la spital, ajutorarea lor cu bani pentru medicamente, alimente și haine completează partea spirituală a pastorației bolnavilor. Prin rugăciunea pentru bolnavi și prin îngrijirea lor, creștinii devin mâinile iubirii milostive a lui Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor.
Felicităm pe organizatorii acestui simpozion internațional și binecuvântăm cu părintească dragoste pe toți participanții, exprimându-ne speranța că lucrările acestuia vor fi receptate ca o frumoasă cooperare academică și misionară a mai multor teologi din România și din alte țări.
†DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
