În fiecare an, la data de 14 iulie, îl prăznuim pe marele părinte al Bisericii, Cuviosul Nicodim Aghioritul (1749-1809), prilej de a exprima câteva referințe asupra operei canonice și disciplinare a acestui spirit enciclopedic al Răsăritului.
Desigur că numele și faima sa sunt legate de cartea intitulată ‘Pidalion’, adică ‘Îndreptar’, apărută la Leipzig, în anul 1800. Cartea este o colecție de canoane care se referă la probleme disciplinare, liturgice și pastorale din viața Bisericii. Unele confirmă, sancționează sau aprobă uzuri sau rituri, care la vremea promulgării canoanelor erau în discuție; altele, dimpotrivă, interzic practici care nu erau în conformitate cu rânduielile cunoscute din cultul bisericesc; altele reglementează unele aspecte disciplinare din viața credincioșilor.
Un număr mare de canoane cuprind, de asemenea, hotărâri ale Sinoadelor Ecumenice, a unor sinoade locale sau ale unora dintre marii Părinți ai Bisericii din epoca patristică. Așadar, Pidalionul constituie un îndreptar sau un instrument de lucru indispensabil în activitatea pastorală a preoților.
În acest spirit trebuie evaluat Pidalionul pe care conștiința Bisericii l-a primit ca pe un ajutor foarte folositor pentru exercitarea păstoririi ortodoxe.
Cei care au exercitat și exercită lucrarea pastorală a Bisericii, și mai cu seamă episcopii și duhovnicii ei, au Pidalionul drept călăuză și sfătuitor al lor pentru exercitarea păstoririi lor în acord cu spiritul teocentric al Bisericii, așa cum îl exprimă Sfintele Canoane. Fără Sfintele Canoane și Pidalion, care le tâlcuiește corect, păstorirea Bisericii riscă să devină antropocentrică și să cadă într-una din cele două extreme: fie în eticism și juridism, fie în anomism și respingerea moralei lui Hristos. Pidalionul îi ajută și călăuzește pe păstorii Bisericii ca să-i aducă pe credincioși la autenticul etos eclesial și euharistic.
De mare interes științific sunt numeroasele note explicative adăugate de Sfântul Nicodim la comentariile canoanelor de interes liturgic și pastoral care privesc diverse probleme de istoria sau interpretarea cultului bisericesc. De pildă, în nota 1 la interpretarea canonului 42 al Sinodului local din Cartagina ni se oferă îndrumări practice privind săvârșirea Liturghiei, împărtășirea credincioșilor și a bolnavilor. În nota 1 la interpretarea canonului 58 al Sinodului VI Ecumenic, se oferă detalii asupra împărtășirii monahilor. Din nou, în nota 1 la interpretarea canonului 83 al Sinodului VI Ecumenic, se aduce în discuție o problemă actuală din vremea sa, cu care el nu era de acord, și anume, îngroparea morților în biserică. În comentariile canonului 7 apostolic vorbește despre importanța zilei de duminică și sărbătorirea Paștilor.
Una dintre preocupările sale principale o reprezintă problema postului. În comentariul la canonul 51 apostolic aduce în discuție îndrumări privitoare la modalitatea postirii și la dezlegările din timpul postului. Este important de notat că Sfântul Nicodim nu este de acord cu dezlegarea la pește din Duminica Floriilor, pe care o socotește o practică mai nouă (vezi nota 1 la interpretarea canonului 69 apostolic). De asemenea, el consideră nejustificată și practica zilelor cu harți din cele două săptămâni de dinainte de Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paști (vezi nota 2 la interpretarea canonului 69 apostolic). În aceeași notă aprobă postul din zilele de luni, recomandat călugărilor în tipicurile mănăstirești, pe care îl socotește bun și pentru laici. Notele 2 și 3 la interpretarea canonului 56 al Sinodului VI Ecumenic și nota 2 la interpretarea canonului 89 al Sinodului VI Ecumenic oferă informații prețioase despre cele patru posturi mari din cursul anului, precum și despre regimul alimentar prescris de tipicurile și tradiția Bisericii.
Cât privește rezonanța acestei opere în spațiul românesc, amintim că opera sa a fost publicată la noi în 1842 de către însuși mitropolitul Moldovei de atunci, Veniamin Costachi, cu care Nicodim corespondase pe la începutul secolului. Și la noi, ca și în alte părți, era prima oară când se edita o astfel de colecție completă a canoanelor, după ce mai înainte fusese revizuită de Neofit Scriban și de Neonil, starețul de la Neamț.
Concluzionând, putem spune că opera cu caracter canonic și disciplinar a Cuviosului Nicodim Aghioritul a avut o importanță și în același timp o rezonanță deosebită în viața Bisericii din Răsărit. (articol publicat în Ziarul Lumina din data de 14 iulie 2012)
