Sfântul Nicolae cinstit de clujeni

În biserica Parohiei „Sfântul Nicolae” din Cluj, ctitorie a Episcopului Nicolae Ivan, Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, informează TRINITAS TV.

La final a fost oficiat un parastas pentru ctitor, dar și pentru preoții trecuți la Domnul, care au slujit aici.

Parohia Sfântul Nicolae, cu denumirea inițială de Parohia Cluj III, a fost înfințată în anul 1922. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă 10 ani mai târziu, iar biserica a fost terminată într-un timp record de numai 6 luni, fiind la acea dată Catedrală episcopală.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei i-a oferit lui Viorel Virgil Andreieș, membru în Adunarea Națională Bisericească, Crucea Transilvană, pentru sprijinul acordat acestei biserici. Totodată, au fost acordate diplome de cinstire și altor binefăcători. Toți copiii prezenți, care s-au și împărtășit în cadrul Sfintei Liturghii, au primit la final daruri și cărți de rugăciuni.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…