Pe 15 mai, în ziua prăznuirii Cuviosului Pahomie cel Mare, mănăstirea mehedințeană Coșuștea Crivelnic și-a serbat hramul. În pofida vremii ploioase, câteva zeci de credincioși au luat parte la slujba praznicală săvârșită de Întâistătătorul Episcopiei Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Nicodim, informează „Ziarul Lumina”.
Ca în fiecare an, data de 15 mai, închinată cinstirii Sfântului Pahomie cel Mare, este marcată în Episcopia Severinului și Strehaiei prin prezența PS Părinte Nicodim la hramul mănăstirii mehedințene Coșuștea. Și anul acesta, episcopul mehedințenilor a împlinit ceremonia euharistică, slujind înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Nicodim” al Catedralei episcopale din Drobeta-Turnu Severin. La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiat un parastas pentru ctitorii sfântului așezământ monahal. La finalul slujbei, PS Părinte Nicodim a așezat la inima credincioșilor prezenți cuvânt de învățătură, arătând că Sfântul Pahomie cel Mare este „unul din cei mai mari părinți ai monahismului Sfintei noastre Biserici. A fost prietenul Mântuitorului Hristos care, pentru viața sa minunată și plină de curăție, l-a primit în Dumnezeiasca Sa Împărăție, la sfârșitul zilelor sale. Exemplul său este pilduitor și nouă celor de astăzi, care ne ostenim a-L căuta pe Dumnezeu în toate cele ce sunt bune și de folos spre mântuire”, a spus PS Părinte.
În aceeași zi, părintele Calinic Drăghici, starețul Coșuștei și exarhul mănăstirilor din Eparhia Severinului și Strehaiei, a împlinit cinci ani de când a fost ridicat la rangul de protosinghel. Părintele Calinic Drăghici a fost numit stareț la Coșuștea Crivelnic pe 6 august 2009, având ascultarea de a organiza viața de obște și de a avea în grijă reconstruirea sfântului lăcaș monahal.
Mănăstirea Coșuștea în decursul timpului
Vechea mănăstire Coșuștea – Crivelnic și-a început activitatea în timpul Sfântului Nicodim de la Tismana, care a stat o perioadă în zona Ilovățului. Prima atestare documentară datează din anul 1493. A funcționat până în secolul al XVIII-lea, când apare consemnată în Catagrafiile Mănăstirilor Oltene în rândul „capelelor” cu denumirea de „Sfânta Mănăstire Crivelnicul”.
În temeiul prevederilor statutare, Consiliul eparhial al Episcopiei Severinului și Strehaiei, în ședința de lucru din data de 22 aprilie 2005, a dezbătut și aprobat reînființarea Mănăstirii Coșuștea Crivelnic, iar Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, în ședința din data de 5 iulie 2005, a aprobat reînființarea acestei mănăstiri cu hramul „Cuviosul Pahomie cel Mare” (15 mai), ca mănăstire de călugări, în cadrul Protoieriei Baia de Aramă.





